Următorul articol este extras dintr-un capitol al cărţii Ucenicizatorul autentic scrisă de David Servant. Puteţi descărca, printa, copia, distribui sau transmite aceste documente pe orice cale, atâta vreme cât întreg conţinutul rămâne intact şi nu este comercializat. ©2006 David Servant
Când Isus a trăit pe pământ în chip uman, El le-a spus clar ucenicilor că va pleca şi Se va întoarce să îi ia într-o zi. Când Se va întoarce, îi va lua cu El în Rai (eveniment pe care creştinii moderni îl numesc „Răpirea“). De exemplu, în noaptea dinainte de crucificare, Isus le-a spus celor unsprezece apostoli credincioşi:
„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi“ (Ioan 14:1-3; subliniere personală).
Cuvintele lui Isus implicau clar posibilitatea de a Se întoarce în timpul vieţii celor unsprezece. De fapt, după ce au auzit ce le-a spus Isus, ei au presupus că Se va întoarce să-i ia în timpul vieţii lor.
De asemenea, Isus i-a avertizat în mod repetat pe ucenici să fie gata pentru revenirea Sa, implicând din nou posibilitatea ca El să Se întoarcă în timpul vieţii acestora (vezi de exemplu Mat. 24:42-44).
Venirea iminentă a lui Isus în Epistole
Apostolii care au scris scrisorile din Noul Testament au afirmat în mod clar că aveau încredinţarea că Isus s-ar putea să Se întoarcă în timpul vieţii cititorilor din primul secol. De exemplu, Iacov a scris:
Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape (Iacov 5:7-8; subliniere personală).
Iacov nu ar fi avut nici un motiv să îi îndemne pe cititori să aştepte răbdători ceva ce nu s-ar fi putut întâmpla în timpul vieţile lor. Totuşi, el a crezut că venirea Domnului era „aproape“.
Contextual, Iacov a scris într-un moment în care biserica fusese persecutată (vezi Iacov 1:2-4), într-un moment în care credincioşii tânjeau după venirea Domnului lor.
În acelaşi fel, Pavel a crezut cu siguranţă că Isus s-ar putea întoarce în timpul vieţii multora dintre contemporanii săi:
Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorâ din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte (1 Tes. 4:13-18; subliniere personală).[1]
Din aceste versete înţelegem că la venirea lui Isus din ceruri, trupurile credincioşilor decedaţi vor fi înviate şi că, împreună cu credincioşii care sunt în viaţă la venirea Lui, „vom fi răpiţi toţi împreună cu ei“ (Răpirea). Deoarece Pavel a menţionat, de asemenea, că Isus va lua cu El în ceruri pe cei care au adormit „în El“, nu putem decât să concluzionăm că, la Răpire, duhurile credincioşilor se vor uni cu trupurile lor recent-înviate.
De asemenea, Petru a mai crezut că venirea lui Hristos era iminentă la momentul în care a scris prima epistolă:
De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi trezi, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos….Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii…dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui (1 Petru 1:13; 4:7, 13; subliniere personală).[2]
În cele din urmă, când Ioan a întocmit scrisoarea sa către biserici, şi el a crezut că sfârşitul era aproape şi că era posibil ca cititorii zilelor sale să vadă venirea lui Isus:
Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă….Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală, şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El….Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat (1 Ioan 2:18, 28; 3:2-3; subliniere personală).
Întârzierea Lui
Privind în urma celor 2000 de ani, realizăm că Isus nu S-a întors atât de repede pe cât au sperat apostolii. Chiar şi în zilele acestora existau oameni care începuseră să se îndoiască de faptul că Isus va mai veni vreodată, având în vedere perioada lungă de la plecarea Lui. De exemplu, Isus nu revenise încă atunci când viaţa lui Petru se apropia de sfârşit (vezi 2 Pet. 1:13-14), astfel că Petru a adresat ultima scrisoare celor ce se îndoiau:
Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!“ Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de piere a oamenilor nelegiuiţi. Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde (2 Petru 3:3-10).
Petru a afirmat că întârzierea lui Isus se datora dragostei şi milei Sale – El doreşte să le dea oamenilor mai mult timp să se pocăiască.
Scriptura spune, de asemenea, foarte clar, după cum vom vedea, că revenirea lui Hristos va fi precedată de ani de necaz cum nu au mai fost până acum în lume şi de revărsarea mâniei lui Dumnezeu împotriva celor răi. O bună parte din cartea Apocalipsa se referă tocmai la această perioadă viitoare. Aşa cum vom vedea mai târziu în studiul nostru, Scriptura indică ca vor fi şapte ani de necaz în viitor. Nu există nici o îndoială că Răpirea bisericii va avea loc în timpul sau aproape de aceşti şapte ani.
Când anume va avea loc Răpire?
O întrebare ce dezbină creştinii este cea referitoare la timpul exact al Răpirii. Unii spun că Răpirea va veni chiar înainte de cei şapte ani de necaz şi că, de aceea, poate apărea oricând. Alţii susţin că va veni chiar în mijlocul celor şapte ani de necaz. Totuşi, alţii afirmă că va veni cândva între mijlocul şi sfârşitul celor şapte ani de necaz. Sunt însă şi din cei care afirmă că Răpirea va avea loc odată cu revenirea plină de mânie a lui Isus, la sfârşitul Necazului cel Mare.
În mod cert, nu este cazul să ne certăm pe marginea acestui subiect şi toate cele patru tabere ar trebui să îşi aducă aminte că sunt de acord cu faptul că Răpirea va avea loc la un anumit moment în timpul sau foarte aproape de perioada celor şapte ani din viitor. Iată o perioadă destul de mică din perspectiva miilor de ani de istorie. Deci, în loc să ne dezbinăm din cauza unei neînţelegeri, ar fi mai bine să ne bucurăm de lucrurile în care suntem de accord! Şi, indiferent de ce am putea crede fiecare, convingerile noastre nu vor schimba nimic: ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla.
Afirmând aceste lucruri, trebuie să recunosc că primii douăzeci şi cinci de ani ai vieţii mele de credinţă am crezut că Răpirea va veni înainte de cei şapte ani de Necaz. Am crezut acest lucru, pe de o parte pentru că aşa mă învăţaseră alţii, pe de alta pentru că nici nu mi-aş fi dorit să particip la evenimentele acestei perioade despre care citeam în Apocalipsa! Totuşi, pe măsură ce am studiat singur Scriptura, am început să adopt o altă părere. Aşa că haide să analizăm împreună ce ne spune Bibla şi ce concluzii putem trage pe baza ei. Chiar dacă nu reuşesc să te conving să fii de partea mea, trebuie să continuăm să ne iubim unii pe alţii!
Discursul de pe Muntele Măslinilor
Să începem cu capitolul 24 din Evanghelia după Matei, o parte a Scripturii fundamentală în ceea ce priveşte evenimentele sfârşitului vremurilor şi revenirea lui Isus. Capitolul 24 cuplat cu capitolul 25 sunt cunoscute sub denumirea de „Discursul de pe Muntele Măslinilor“, deoarece acestea sunt consemnările predicii lui Isus adresată celor mai apropiaţi ucenici ai Săi[3] pe Muntele Măslinilor. Citindu-l, vom afla multe despre evenimentele de la sfârşitul veacurilor şi vom analiza ce vor fi concluzionat ucenicii Lui, cei cărora le-a fost adresat discursul, despre vremea Răpirii:
La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.“ El a şezut jos pe muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?“ (Matei 24:1-3).
Ucenicii lui Isus doreau să ştie ce se va întâmpla în viitor. Mai exact, doreau să ştie când vor fi distruse clădirile Templului (după cum tocmai prevăzuse Isus) şi care vor fi semnele revenirii Sale şi ale sfârşitului veacurilor.
Privind retrospectiv, ştim că Templul a fost complet demolat în anul 70 d.Hr. de către generalul Titus şi armatele romane. Ştim, de asemenea, că Isus nu Se întorsese să-Şi ia biserica la El, deci aceste două evenimente nu puteau fi simultane.
Isus le răspunde la întrebare
Se pare că Matei nu a consemnat răspunsul la prima întrebare referitoare la viitoarea distrugere a clădirilor Templului, spre deosebire de Luca (vezi Luca 21:12-24). În Evanghelia după Matei, Isus a trecut direct la semnele care vor precede venirea Sa şi sfârşitul vremii:
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele [pe voi] cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: «Eu sunt Hristosul!» Şi vor înşela pe mulţi. [Voi] veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: [voi] vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor“ (Mat. 24:4-8; subliniere personală).
Încă de la începutul acestei predici este foarte clar că Isus a crezut că ucenicii primului secol ar putea fi în viaţă în momentul manifestării acestor evenimente care vor precede venirea Sa. Observă că a folosit de multe ori pronumele personal voi. Isus a folosit acest pronume de cel puţin douăzeci şi patru de ori numai în capitolul 24, astfel că toţi ascultătorii trebuie să fi crezut că vor trăi să vadă evenimentele prezise de El.
Desigur, ştim că fiecare dintre ucenicii care L-au ascultat pe Isus în ziua aceea au murit de mult. Totuşi, nu ar trebui să concluzionăm că Isus i-a înşelat, ci că El Însuşi nu ştia exact timpul întoarcerii Sale (vezi Mat. 24:36). În acest caz era într-adevăr destul de posibil pentru cei care au auzit Discursul de pe Muntele Măslinilor să fie în viaţă la revenirea Sa.
Cea mai mare grijă a lui Isus a fost aceea ca ucenicii Lui să nu fie înşelaţi de Hristoşi falşi, întrucât mulţi urmau să apară în aceste ultime zile. Ştim că anticristul însuşi va fi un Hristos fals, înşelându-i pe mulţi oameni care vor crede că el este minunatul mântuitor.
Isus a spus că vor fi războaie, foamete şi cutremure de pământ, dar a precizat că nu aceste evenimente vor anunţa venirea Sa, ci că ele vor fi doar „începutul durerilor“. Am putea spune că aceste semne s-au întâmplat de-a lungul celor două mii de ani. Totuşi, Isus vorbeşte în continuare despre ceva ce nu s-a întâmplat încă.
Începutul Necazului cel Mare în lume
„Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul“ (Mat. 24:9-14; subliniere personală).
Iată deci că, dacă i-ai fi întrebat pe cei care L-au auzit pe Isus vorbindu-le în acea zi: „Vă aşteptaţi să fiţi în viaţă când se vor împlini toate aceste lucruri?“ cu siguranţă aceştia ar fi răspuns afirmativ. Isus a continuat să folosească pronumele personal voi.
După cum tocmai am citit, după „începutul durerilor“ va avea loc un eveniment care încă nu s-a întâmplat, un moment de persecuţie mondială a creştinilor fără precedent. Vom fi urâţi „de toate neamurile“ sau, literal, „de toate grupurile etnice şi seminţiile”. Isus vorbea despre un timp specific când se vor întâmpla toate aceste lucruri, nu un moment general peste sute de ani, deoarece El a făcut următoarea afirmaţie: „Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi.“
Această afirmaţie vorbeşte în mod clar despre căderea creştinilor care se vor urî atunci unii pe alţii, întrucât necreştinii nu pot „cădea“ şi deja se urăsc reciproc. Astfel, când va începe persecuţia mondială, rezultatul va fi o mare apostazie a multora dintre cei ce susţin că sunt urmaşi ai lui Hristos. Fie că sunt creştini autentici sau falşi, oi sau capre, mulţi vor cădea şi, mai mult, vor dezveli identităţile altor credincioşi autorităţilor persecutante, urându-i pe cei faţă de care manifestaseră dragoste. Rezultatul va fi purificarea bisericii peste tot în lume.
Apoi vor apărea mulţi profeţi mincinoşi, dintre care unul este scos în evidenţă în cartea Apocalipsa ca fiind complicele anticristului (vezi Apoc. 13:11-18; 19:20; 20:10). Fărădelegea se va înmulţi până acolo încât va seca şi bruma de dragoste care va mai fi rămas în inimile oamenilor, iar păcătoşii vor deveni absolut reci.
Martirii şi supravieţuitorii
Deşi Isus a prevăzut că creştinii îşi vor pierde vieţile (vezi 24:9), totuşi se pare că nu li se va întâmpla tuturor acest lucru, deoarece El a promis că cei care vor rezista până la sfârşit vor fi mântuiţi (vezi 24:13). Cu alte cuvinte, dacă nu se vor lăsa înşelaţi de Hristoşi sau profeţi falşi şi vor rezista ispitei de a abandona credinţa şi de a cădea, ei vor fi mântuiţi, salvaţi de Hristos când va veni să-i ia pe ai Săi la ceruri. Această perioadă viitoare de necaz şi izbăvire a fost, de asemenea, revelată succint de către profetul Daniel care a prevăzut:
„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică“ (Dan. 12:1-2).
Mântuirea va fi chiar şi în acele zile oferită prin har, aşa cum a promis Isus că Evanghelia va fi propovăduită tuturor naţiunilor (literal: „grupurilor etnice şi seminţiilor“), dându-le o ultimă posibilitate de a se pocăi, iar apoi va veni sfârşitul. [4] Este foarte interesant să citim în cartea Apocalipsa ceea ce poate foarte bine reprezenta împlinirea promisiunii lui Isus:
Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!“ (Apoc. 14:6-7; subliniere personală).
Unii dau învăţătura că motivul pentru care îngerul va proclama atunci Evanghelia este acela că până la momentul respectiv din acei şapte ani de necaz, va fi avut loc Răpirea şi toţi credincioşii vor fi fost luaţi la ceruri. Însă acest lucru nu este decât o speculaţie.
Anticristul
Profetul Daniel a descoperit faptul că anticristul îşi va avea locul chiar în Templul din Ierusalim, în mijlocul celor şapte ani de necaz şi că se va proclama pe sine Dumnezeu (vezi Dan. 9:27, pe care îl vom studia mai târziu). Acest moment l-a avut Isus în minte când Şi-a continuat Discursul de pe Muntele Măslinilor:
„De aceea, când veţi vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit prorocul Daniel, «aşezată în locul sfânt» – cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.[5] Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate“ (Mat. 24:15-22).
Iată o descriere şi mai specifică referitoare la necazul despre care vorbise Isus anterior (vezi 24:9). Când anticristul va declara în Templul din Ierusalim că este Dumnezeu, va izbucni o persecuţie de neimaginat împotriva credincioşilor lui Isus. Declarându-se Dumnezeu, anticristul se va aştepta ca toată lumea să îi recunoască zeitatea. În consecinţă, toţi urmaşii adevăraţi ai lui Hristos vor deveni îndată duşmani ai statului şi vor fi vânaţi şi ucişi. Acesta este motivul pentru care Isus le-a spus credincioşilor din Iudeea să fugă în munţi fără întârziere şi să se roage ca fuga lor să nu fie împiedicată de nimic.
Presupunerea mea este că ar fi o idee bună ca credincioşii de peste tot din lume să fugă în locuri îndepărtate la venirea acestui eveniment, întrucât probabil că va fi unul televizat pe tot globul. Scriptura ne spune că întreaga lume va fi înşelată de anticrist, crezând că este Hristosul aşteptat şi că i se vor supune. Când se va declara pe sine Dumnezeu, aceştia vor crede în el şi i se vor închina. Când va vorbi blasfemii la adresa adevăratului Dumnezeu – Dumnezeul creştinilor – acesta va influenţa întreaga lume pe care a înşelat-o să îi urască pe cei ce refuză să i se închine (vezi Apoc. 13:1-8).
Isus a promis eliberarea oamenilor Lui prin „scurtarea“ acelor zile de durere; altfel, „nimeni n-ar scăpa“ (vezi 24:22). Faptul că va „scurta“ acele zile „de dragul celor aleşi“ trebuie să fie o referire la momentul când va veni şi îi va lua cu El în ceruri. Totuşi, Isus nu ne spune la cât timp după ce se va declara anticristul zeu va avea loc eliberare.
În orice caz, observăm încă o dată că Isus i-a lăsat pe ascultătorii din acea zi cu impresia că vor fi în viaţă când îşi va declara anticristul zeitatea şi când va începe războiul plin de ură împotriva creştinilor. Acest lucru intră în contradictoriu cu cei care spun că credincioşii vor fi răpiţi în Rai înainte de acest eveniment. Dacă i-ai fi întrebat pe Petru, Iacov sau Ioan dacă Isus Se va întoarce să îi salveze înainte ca anticristul să se declare zeu, aceştia ar fi răspuns: „E clar că nu“.
Războiul împotriva sfinţilor
Scriptura prezice şi în alte locuri persecutarea credincioşilor de către anticrişti. De exemplu, acest lucru i s-a revelat lui Ioan, aşa cum este precizat în Apocalipsa:
I s-a dat [anticristului] o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam (Apoc. 13:5-7; subliniere personală).
Observă că anticristului i se va da „putere să lucreze“ timp de patruzeci şi două de luni. Este interesant că această perioadă reprezintă exact jumătatea celor şapte ani de necaz. Pare rezonabil să credem că anticristului i se va da „puterea să lucreze“ în ultimele patruzeci şi două de luni de dureri, întrucât această autoritate i se va lua definitiv în momentul în care va reveni Isus pentru a lupta împotriva lui şi a armatelor lui spre sfârşitul Necazului cel Mare.
Evident, această „putere să lucreze“ pentru patruzeci şi două de luni se referă la o autoritate specială, deoarece Dumnezeu îi va da anticristului o anumită autoritate în timpul venirii lui la putere. Această „putere să acţioneze“ s-ar referi la timpul în care el îi va învinge pe sfinţi, deoarece în cartea Daniel citim:
Am văzut de asemenea cum cornul [anticristul] acesta a făcut război sfinţilor, şi i-a biruit, până când a venit Cel Îmbătrânit de zile [Dumnezeu] şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Prea Înalt, şi a venit vremea, când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia….El [anticristul] va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme (Dan. 7:21-22, 25; subliniere personală).
Daniel a prezis că sfinţii vor fi daţi în mâinile anticristului pentru „o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme“. Această frază codată ar trebui interpretată ca trei ani şi jumătate, conform comparaţiei cu Apocalipsa 12:6 şi 14. În Apocalipsa 12:6 ni se spune că unei femei simbolice i s-a pregătit un loc în pustie pentru a se ascunde şi pentru a fi „hrănită“ timp de 1260 de zile sau trei ani şi jumătate, fiecare an a câte 360 de zile. Apoi, numai opt versete mai încolo, ni se vorbeşte din nou despre ea şi ni se spune că i se va da un loc în pustie pentru a fi „hrănită“ timp de „o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremi“. Astfel, „o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremi“ este echivalentul a 1260 de zile sau trei ani şi jumătate.
Deci, cuvântul „vreme“ în acest context înseamnă an, „vremuri“ înseamnă doi ani, iar „o jumătate de vreme“ înseamnă o jumătate de an. Această expresie neobişnuită folosită în Apocalipsa 12:14 trebuie să aibă acelaşi înţeles ca şi în Daniel 7:21. Astfel, ştim că sfinţii vor fi daţi în mâna anticristului trei ani şi jumătate, aceaşi perioadă despre care ni se spune în Apocalipsa 13:5 că anticristului i se va da „putere să lucreze“.
Cred că este de la sine înţeles că ambele perioade de patruzeci şi două de luni vor fi identice ca timp. Dacă aceste perioade încep odată cu declararea zeităţii anticristului la mijlocul celor şapte ani de necaz, atunci sfinţii vor fi daţi în mâinile lui pentru următorii trei ani şi jumătate, iar Isus îi va elibera când va reveni pe nori pentru a-i lua pe ai Săi la Sine, la sfârşitul sau aproape de sfârşitul celor şapte ani de necaz. Totuşi, dacă acele patruzeci şi două de luni încep la un alt punct între acei şapte ani de necaz, atunci ar trebui să concluzionăm ca Rapirea va avea loc cândva înainte de sfârşitul acelor şapte ani de necaz.
Dificultatea în ceea ce priveşte a două posibilitate constă în faptul că sfinţii vor fi daţi în mâna anticristului înainte de a exista pericolul în sine şi că vor trebui să fugă în munţi când acesta îşi va declara deitatea. Acest lucru pare ilogic.
Dificultatea în ceea ce priveşte prima dintre aceste posibilităţi constă în faptul că s-ar părea că sfinţii vor fi încă pe pământ în timpul multor cataclisme şi judecăţi mondiale despre care citim în cartea Apocalipsa. Vom analiza această problemă mai târziu.
Acum să ne întoarcem la Discursul de pe Muntele Măslinilor.
Mesia falşi
Isus a detaliat şi mai mult importanţa ca ucenicii Lui să nu se lase înşelaţi de Hristoşi falşi:
„Atunci dacă vă va spune cineva: «Iată, Hristosul este aici, sau acolo», să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceţi acolo! «Iată-L în odăiţe ascunse», să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii“ (Mat. 24:23-28).
Observă încă o dată că Isus a folosit de multe ori pronumele personal voi. Auditoriul de pe Muntele Măslinilor se aştepta să trăiască să vadă apariţia falşilor Hristoşi şi profeţi care vor face minuni mari. Şi se aşteptau să vadă revenirea lui Isus pe nori asemenea fulgerului.
Desigur, pericolul de a cădea din credinţă va fi foarte mare în acea vreme, deoarece persecuţia împotriva credincioşilor va fi foarte înspăimântătoare, iar falşii Hristoşi şi profeţi vor fi foarte convingători datorită miracolelor săvârşite. Tocmai de aceea Isus i-a avertizat în mod repetat pe ucenici despre ceea ce se va întâmpla chiar înainte de revenirea Lui. Nu dorea să fie înşelaţi, aşa cum vor fi mulţi. Credincioşii stabili şi autentici vor aştepta revenirea lui Isus pe nori ca un fulger, în timp ce aceia care nu îi sunt urmaşi adevăraţi vor fi atraşi de falşii Hristoşi ca vulturii atraşi de hoituri în pustie.
Semnele de pe cer
Isus a continuat:
„Îndată după acele zile de necaz, «soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.» Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă“ (Mat. 24:29-31).
Imaginea acestui pasaj din Discursul lui Isus de pe Muntele Măslinilor trebuie să le fi fost familiară evreilor timpurilor Sale, deoarece sunt imagini luate chiar din Isaia şi Ioel care vorbesc despre judecata finală de la sfârşitul lumii, denumită de obicei „Ziua Domnului“, când soarele şi luna se vor întuneca (vezi Isaia 13:10-11; Ioel 2:31). Apoi toţi locuitorii pământului vor vedea întoarcerea lui Isus pe ceruri în glorie şi vor boci. Apoi îngerii lui Isus „vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi“, indicând faptul că credincioşii vor fi ridicaţi şi adunaţi pentru a se întâlni cu Isus, şi toate acestea se vor întâmpla la auzirea unei „trâmbiţe răsunătoare“.
Încă o dată, dacă i-ai fi întrebat pe Petru, Iacov şi Ioan în acest punct al Discursului de pe Muntele Măslinilor dacă Isus Se va întoarce înainte sau după vremea anticristului şi a Marelui Necaz, cu siguranţă ţi-ar fi răspuns: „După“.
Întoarcerea şi Răpirea
Această secţiune a Discursului de pe Muntele Măslinilor sună foarte asemănător cu un eveniment despre care a scris Pavel şi care se referă fără îndoială la Răpirea bisericii, dar despre care mulţi comentatori afirmă că se va întâmpla înainte ca vremea necazului să înceapă. Analizează următorul pasaj biblic pe care l-am precizat mai devreme în acest capitol:
Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte. Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: „Pace şi linişte!“ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare (1 Tes. 4:13-5:3; subliniere personală).
Pavel a scris despre venirea lui Isus din Rai cu trompeta lui Dumnezeu şi despre credincioşi care vor fi răpiţi „în nori, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh“. Sună ca descrierea pe care a făcut-o Isus în Matei 24:30-31 referitoare la întâmplările care vor avea clar loc după venirea anticristului şi a Necazului. Mai mult, continuând să scrie despre întoarcerea lui Hristos, Pavel menţionează subiectul perioadei în care va avea loc evenimentul: „vremuri şi soroace“ şi le reaminteşte cititorilor că ştiu deja foarte bine că „ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea“. Pavel a crezut că întoarcerea lui Hristos şi Răpirea credincioşilor vor avea loc în „ziua Domnului“, o zi când mânia teribilă şi distrugerea vor cădea peste cei care se aşteptau să fie „pace şi linişte!“ Când Isus Se va întoarce să-Şi ia biserica, mânia Lui va cădea peste lume.
Acest pasaj se armonizează perfect cu ceea ce a scris Pavel într-o altă scrisoare către tesaloniceni referitor la mânia întoarcerii lui Isus:
Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează, şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră (2 Tes. 1:6-10; subliniere personală).
Pavel a afirmat că atunci când va veni Isus să le dea odihnă creştinilor din Tesalonic (vezi 1 Tes. 1:4-5), El va apărea „cu îngerii puterii Lui“ pentru a da întristare celor care îi întristase pe ei, pedepsindu-i. Cu greu ar putea această descriere coincide cu descrierea multora despre Răpirea înainte de Necazul cel Mare, descriere ce presupune că biserica va fi luată de Hristos înainte de începerea celor şapte ani de Necaz şi că va consta într-o apariţie secretă a lui Isus şi o răpire a bisericii în tăcere. Nu, descrierea lui Pavel seamănă întocmai cu cea făcută de Isus în Matei 24:30-31: venirea Lui va avea loc în timpul sau la sfârşitul perioadei Necazului, când El îi va răpi pe credincioşi şi Îşi va revărsa mânia peste cei necredincioşi.
Ziua Domnului
Mai târziu în aceeaşi scrisoare Pavel a spus:
Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar (2 Tes. 2:1-2; subliniere personală).
În primul rând, observă că subiectul lui Pavel era revenirea lui Hristos şi Răpirea. El a scris despre „strângerea noastră laolaltă“ cu El folosind indentic cuvintele lui Isus din Matei 24:31, care a vorbit despre îngerii care îi vor „aduna“ pe aleşii Săi „din cele patru vânturi“.
În al doilea rând, observă că Pavel a echivalat aceste evenimente cu „ziua Domnului“, aşa cum a făcut şi în 1 Tesaloniceni 4:13-5:2. Mai clar de atât nu se poate.
Apoi, Pavel a continuat:
Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu“, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (2 Tes. 2:3-4; subliniere personală).
Creştinii din Tesalonic fuseseră într-un fel înşelaţi că ziua Domnului, care conform lui Pavel trebuia să înceapă cu Răpirea şi cu întoarcerea lui Hristos, venise deja. Însă Pavel a afirmat categoric că nu poate veni decât după apostazie (probabil cea mai mare lepădare de credinţă despre care vorbea Isus în Matei 24:10) şi după ce anticristul se va declara Dumnezeu din Templul Ierusalimului. Deci, Pavel le-a spus foarte clar credincioşilor tesaloniceni că nu trebuia să aştepte revenirea lui Isus, Răpirea sau ziua Domnului, până când anticristul ne se va declara Dumnezeu.[6]
Apoi, Pavel descrie revenirea lui Hristos şi distrugerea anticristului:
Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi (2 Tes. 2:5-10).
Pavel a afirmat că anticristul va fi nimicit „cu arătarea venirii Sale“. Dacă această „arătare“ este aceeaşi cu arătarea de la Răpire, menţionată numai câteva versete mai sus (vezi 21), atunci anticristul va fi nimicit în acelaşi timp în care biserica va fi adunată şi Îl va întâlni pe Domnul în văzduh.
Coraborată cu acest verset este consemnarea din Apocalipsa capitolele 19 şi 20. Citim acolo despre întoarcerea lui Hristos (Apoc. 19:11-16), nimicirea anticristului şi a armatelor sale (Apoc. 19:17-21), legarea lui Satan (vezi 20:1-3) şi „prima înviere“ (vezi 20:4-6), când credincioşii care au fost martirizaţi în timpul celor şapte ani de necaz vor învia. Dacă aceasta este într-adevăr prima înviere în sensul că este prima înviere generală a celor neprihăniţi, atunci sunt şi mai puţine dubii că Răpirea şi mânia întoarcerii lui Hristos vor avea loc în acelaşi timp cu nimicirea anticristului, deoarece Scriptura ne spune clar că toţi cei care au murit în Hristos vor învia în trup la Răpire (vezi 1 Tes. 4:15-17).[7]
Fiţi pregătiţi
Să ne întoarcem din nou la Discursul de pe Muntele Măslinilor:
„De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri. [8] Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece“ (Mat. 24:32-35).
Isus nu dorea ca ucenicii Lui să fie luaţi prin surprindere, ceea ce a şi constituit punctul principal al discursului. Ei trebuiau să ştie că „este chiar la uşi“ atunci când vor începe „să vadă toate aceste lucruri“ – necazul din lume, apostazia, apariţia profeţilor şi Hristoşilor mincinoşi, declararea anticristului ca Dumnezeu şi apoi şi mai aproape de venirea Lui întunecarea soarelui şi a lunii şi căderea stelelor.
Totuşi, chiar după ce le-a spus aceste semne care vor precede venirea Sa înainte cu câţiva ani, câteva luni sau zile, El le-a mai spus şi că timpul precis al întoarcerii Sale va rămâne un mister:
„Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Mat. 24:36).
Cât de des este acest verset scos din context! De obicei este citat pentru a sprijini conceptul că nu avem nici o idee despre când va reveni Isus, deoarece El S-ar putea întoarce oricând şi răpi biserica. Totuşi, în contextul său, nu aceasta era înţelesul dat de Isus. El chiar a depus destul de mult efort pentru a se asigura că ucenicii vor fi pregătiţi pentru revenirea Lui, vorbindu-le despre multele semne care vor apărea chiar înainte de acest eveniment. În acest verset doar le spune că nu le vor fi descoperite ziua şi ora exacte.
Mai mult, este destul de evident că Isus nu Se referea în acest pasaj la aşa-zisa primă venire a Lui înainte ca cei şapte ani de necaz să fi început, când se presupune că biserica va fi răpită în secret, ci se referea la întoarcerea Lui la sfârşitul sau aproape de sfârşitul Necazului. Şi, la o analizare sinceră a contextului, acest adevăr este indiscutabil.
Revenirea Sa – Surpriză totală?
Un argument care este deseori folosit împotriva ideei că Răpirea va avea loc aproape de sau la sfârşitul Necazului este că o asemenea revenire nu ar mai fi o surpriză aşa cum (se presupune că) a spus Hristos, deoarece ar putea fi anticipată de evenimentele Necazului. Trebuie să existe o răpire înainte de Necaz, spun ei, altfel credincioşii nu ar mai trebui să fie pregătiţi şi să vegheze aşa cum spune Scriptura, ştiind că vor fi şapte ani şi mai mult înainte de întoarcerea lui Isus.
Totuşi, acestă obiecţie cade, deoarece esenţa Discursului lui Isus de pe Muntele Măslinilor a fost aceea de a Se asigura că ucenicii Săi vor fi pregătiţi pentru întoarcerea Lui la sfârşitul sau aproape de sfârşitul Marelui Necaz şi le-a dezvăluit numeroase semne care Îi vor precede venirea. De ce este Discursul de pe Muntele Măslinilor plin de îndemnuri de a fi gata şi de a veghea chiar dacă Isus ştia că venirea Sa va fi cel puţin câţiva ani mai târziu din momentul în care rostise acele cuvinte? Se pare că Isus a crezut că credincioşii au nevoie să fie gata şi să vegheze, chiar dacă venirea Lui era destul de departe. Apostolii care i-au îndemnat pe credincioşi în scrisorile lor să fie gata şi să vegheze pentru venirea lui Isus nu făceau altceva decât să Îl imite pe Isus Însuşi.
În plus, cei care cred că o răpire înainte de Necaz justifica nevoie de vreun îndemn să fie pregătiţi mai au şi o altă problemă. După ei, prima întoarcerea a lui Hristos precede sfârşitul Marelui Necaz cu şapte ani. Aşa că aşa-zisă prima întoarcerea a lui Isus nu poate să aibă loc chiar oricând – trebuie să aibă loc cu exact şapte ani înainte de sfârşitul Necazului. Deci, în realitate, nu este nevoie să aşteptăm întoarecerea lui Isus până când evenimentele mondiale sunt aşezate la începutul celor şapte ani de necaz, evenimente care cu siguranţa pot fi anticipate şi stabilite.
Majoritatea celor care subscriu răpirii înainte de Necaz, dacă vor fi sinceri, vor recunoaşte că ştiu că Isus nu Se va întoarce azi sau mâine datorită situaţiei politice din lume. Încă mai sunt profeţite evenimente care trebuie împlinite înainte ca cei şapte ani de necaz să înceapă. De exemplu, după cum vom descoperi în curând în cartea lui Daniel, anticristul va face un legământ cu Israel pentru şapte ani şi acesta va marca începutul Marelui Necaz. Astfel, Răpirea, dacă are loc şapte ani înainte de sfârşitul Necazului cel Mare, trebuie să se întâmple atunci când anticristul va semna acordul cu Israelul. Până când nu va apărea ceva politic la orizont care să facă acest scenariu posibil, nu este nevoie ca teoreticienii care susţin că Răpirea va fi înainte de Necazul cel Mare să aştepte întoarcerea lui Isus.
Mai mult, teoria celor care afirmă că Răpirea va veni înainte de Necazul cel Mare şi că Isus Se va întoarce şi la sfârşitul lui, implică faptul că ziua în care Se va întoarce Isus a doua oară poate fi calculată cu precizie – de îndată ce va veni Răpirea, ceea ce Isus a afirmat că numai Tatăl ştie poate fi calculat prin numărarea a şapte ani de la Răpire.
Încă o dată, din ceea ce a spus de fapt Isus este clar că nu a dorit ca revenirea Lui să fie o surpriză totală. De fapt, El a dorit să fie anticipată de anumite evenimente ale Marelui Necaz. Mai simplu, Isus nu a dorit ca ucenicii să fie luaţi prin surprindere aşa cum se va întâmpla cu restul lumii. El Şi-a continuat Discursul de pe Muntele Măslinilor:
„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată. [9] Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi“ (Matei 24:37-44).
Iată încă o dovadă că Isus era preocupat ca ucenicii să fie pregătiţi pentru întoarcerea Sa. Acesta a fost motivul principal pentru tot ce a spus înainte şi după acest punct al Discursului de pe Muntele Măslinilor. Îndemnurile repetate de a fi pregătiţi şi a veghea nu sunt atât un indiciu al faptului că întoarcerea Sa va constitui o surpriză totală, cât un indiciu referitor la cât de greu le va fi să rămână trezi şi să vegheze în vremurile adverse. Astfel stând lucrurile, cei care se aşteaptă ca răpirea să aibă loc dintr-un moment în altul sau înainte de Necazul cel Mare crezând că sunt mult mai pregătiţi decât alţi creştini s-ar putea să nu fie pregătiţi pentru dificultăţile cu care este foarte posibil să se confrunte. Dacă nu se aşteaptă la necazuri şi se găsesc apoi în mijlocul persecuţiei mondiale sub regimul anticristului, ispita de a renunţa la credinţă s-ar putea să îi copleşească. Mai bine să fie pregătiţi pentru vremurile despre care ne învaţă Biblia că vor avea loc.
Şi încă o dată, dacă i-ai fi întrebat pe Petru, Iacov şi Ioan când se aşteptau ei să vadă revenirea lui Isus, ţi-ar fi spus despre toate semnele care le-a spus Isus că vor avea loc chiar înainte de venirea Sa. Ei nu s-ar fi aşteptat să Îl vadă înainte de perioada Necazului sau de venirea la putere a anticristului.
Hoţul din noapte
Observă că însăşi analogia lui Isus cu „hoţul din noapte“ este inclusă în contextul revelării semnelor care să îi ţină alerţi pe ucenici pentru venirea Sa. Deci, analogia cu „hoţul din noapte“ nu poate fi folosită adecvat pentru a dovedi că nimeni nu ar trebui să creadă că are vreo idee despre momentul întoarcerii lui Isus.
Atât Pavel, cât şi Petru, au folosit analogia lui Isus cu „hoţul din noapte“ când au scris despre „ziua Domnului“ (vezi 1 Tes. 5:2-4; 2 Petru 3:10). Aceştia au crezut că analogia se aplica venirii pline de mânie a lui Isus la sfârşitul sau spre sfârşitul celor şapte ani ai Necazului cel Mare. Totuşi, în mod interesant, Pavel le-a spus cititorilor: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ“ (1 Tes. 5:4). El a interpretat corect analogia lui Isus, conştientizând că cei care erau atenţi la semne şi Îl urmau pe Isus în ascultare nu trăiau în întuneric, astfel încât venirea lui Isus nu îi va fi luat deloc prin surprindere. Pentru ei, Isus nu venea ca un hoţ în noapte. Numai cei care trăiau în întuneric ar fi fost surpinşi, ceea ce preciza învăţătura pe care le-o dăduse Isus. (Vezi, de asemenea, folosirea expresiei lui Isus „ca un hoţ“ în Apoc. 3:3 şi 16:15, unde o foloseşte referitor la venirea Lui pentru lupta de la Armaghedon.) De aici înainte, în Discursul de pe Muntele Măslinilor, Isus Şi-a îndemnat în mod repetat ucenicii să fie pregătiţi pentru venirea Sa. În acelaşi timp, le-a spus, de asemenea, cum pot fi gata, relatând pildele despre robul necredincios, cele zece fecioare şi talanţii şi prevestind apoi judecata oilor şi a caprelor (ar trebui citite toate). Aproape în fiecare caz, El i-a avertizat că pe cei care nu erau găsiţi pregătiţi la întoarcerea Lui îi aştepta Iadul (vezi Mat. 24:50-51; 25:30, 41-46). Modul în care putem fi găsiţi pregătiţi este acela de a fi găsiţi împlinind voia lui Dumnezeu la întoarcerea Lui.[10]
O altă obiecţie
Unii obiectează împotriva faptului că Răpirea va avea loc în apropiere de sau la sfârşitul Necazului cel Mare pe baza faptului că, biblic vorbind, cei neprihăniţi nu vor fi pedepsiţi cu cei nelegiuţi, dovadă fiind exemple precum Noe, Lot şi israeliţii în Egipt.
Într-adevăr, avem motive întemeiate să credem că cei neprihăniţi nu vor suferi mânia lui Dumnezeu în timpul Marelui Necaz de şapte ani, întrucât acest lucru ar fi contrar multor pasaje şi promisiuni biblice (vezi de ex. 1 Tes. 1:9-10; 5:8).
Totuşi, Isus a prezis că cei neprihăniţi vor suferi în timpul perioadei Necazului care nu va fi în mâinile lui Dumnezeu, ci în mâinile celor nelegiuiţi. Creştinii nu sunt scutiţi de persecuţii – lor li se promit persecuţii. În timpului necazului de şapte ani, mulţi credincioşi îşi vor pierde vieţile (vezi Mat. 24:9; Rev. 6:9-11; 13:15; 16:5-6; 17:6; 18:24; 19:2). Alţii vor fi decapitaţi (vezi Apoc. 20:4).
Astfel, dacă un credincios dintr-o naţiune va fi martirizat, nimic nu va putea împiedica mânia lui Dumnezeu să se reverse împotriva întregii naţiuni. Şi, fără îndoială că, dacă există credincioşi într-o naţiune, Dumnezeu este capabil să îi protejeze de judecata Lui care va cădea asupra celor răi. A dovedit acest lucru pe vreme lui Moise, în timpul pedepsirii Egiptului. Dumnezeu nu ar fi lăsat nici măcar un câine care să latre împotriva vreunui israelit, în timp ce pedeapsă după pedeapsă cădeau peste vecinii lor egipteni (vezi Ex. 11:7). În acelaşi fel, în cartea Apocalipsa citim despre lăcustele care înţeapă ca scorpionii cărora li se va da timp de cinci luni libertatea să îi tortureze pe oamenii răi de pe pământ, însă cărora în mod specific li se va interzice să îi rănească pe cei 144.000 de slujitori israeliţi care vor fi pecetluiţi cu un semn distinct pe frunte (vezi Apoc. 9:1-11).
Răpirea descrisă în Apocalipsa
Nici unde în cartea Apocalipsa nu citim despre Răpirea bisericii şi nici despre altă apariţie a lui Hristos cu excepţia celei menţionate în Apocalipsa 19, când El va veni să nimicească anticristul şi armatele sale în bătălia de la Armaghedon. Răpirea nu este consemnată nici măcar acolo. Totuşi, învierea martirilor din timpul Necazului cel Mare este menţionată ca fiind simultană cu acea perioadă (vezi 20:4). Deoarece Pavel a scris că cei morţi în Hristos vor învia la întoarcerea Lui, moment ce coincide cu Răpirea bisericii, acest pasaj, împreună cu altele pe care le-am analizat deja, ne determină să credem că Răpirea nu va avea loc până când nu se vor fi sfârşit cei şapte ani de necaz, după cum este scris în Apocalipsa 19 şi 20.
Însă există şi alte puncte de vedere.
Unii găsesc Răpirea în Apocalipsa 6 şi 7. În Apocalipsa 6:12-13 citim despre soare care va deveni „negru ca un sac din păr“ şi despre stele care vor cădea din cer, două semne care, după cum a spus Isus, vor fi imediat precedate de apariţia Sa şi de strângerea celor aleşi (vezi Mat. 24:29-31). Apoi, puţin mai târziu în capitolul 7, citim despre o mulţime de oameni din orice naţiune în ceruri, seminţie şi limbă care „vin din necazul cel mare“ (7:14). Nu se menţionează că ar fi martiri aşa cum se precizează un capitol mai devreme (vezi 6:9-11), lăsându-ne să speculăm că sunt mai degrabă răpiţi decât martiri – credincioşi care au fost salvaţi din Necazul cel Mare.
Este corect să presupunem că Răpirea va veni curând după evenimentele cosmice zugrăvite în Apocalipsa 6:12-13 datorită a ceea ce a spus şi Isus în Matei 24:29-31. Totuşi, nu ni se dă nici un indiciu concluziv referitor la faptul că evenimentele cosmice din Apocalipsa 6:1-13 vor avea de fapt loc în timpul celor şapte ani de necaz. Dacă evenimentele descrise în Apocalipsa 6:1-13 sunt succesive şi dacă Răpirea are loc chiar după 6:13, acestea ne determină să credem că Răpirea nu va avea loc decât după apariţia anticristului (vezi 6:1-2), după războiul mondial (vezi 6:3-4), după foamete (vezi 6:5-6), după moartea unei pătrimi din populaţie ucisă de sabie, foamete, ciumă şi fiare sălbatice (vezi Apoc. 6:7-8) şi după multe martiraje. Desigur că toate aceste evenimente descrise ar putea avea loc înainte de sfârşitul celor şapte ani de necaz, însă ar putea, de asemenea, descrie întreaga perioadă de şapte ani, plasând Răpirea la sfârşitul acestei perioade.
Ceea ce adaugă ceva greutate ideii că Răpirea va avea loc înainte de cei şapte ani sunt cele două tipuri de judecată descrise după Apocalipsa 8: „judecata trâmbiţelor“ şi „judecata urgiilor“. Se spune că ultima dintre acestea două va sfârşi mânia lui Dumnezeu (vezi 15:1). Totuşi, chiar înainte de a începe judecata urgiilor, Ioan îi vede „pe marea de sticlă…[pe] biruitorii fiarei, şi ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei“ (15:2). Aceşti sfinţi victorioşi ar fi putut fi răpiţi. Pe de altă parte, ar fi putut fi martiri. Scriptura nu ne spune din ce categorie fac parte. Mai mult, nu ştim dacă 15:2 are vreo legătură cronologică cu scenele învecinate descrise.
Un alt fapt găsit în Apocalipsa care ar putea valida idea că Răpirea va apărea înainte de sfârşitul celor şapte ani este acesta: Cu ocazia judecăţii celei de a cincea trompete consemnată în Apocalipsa 9:1-12, ni se spune că lăcustelor de pământ li se vor permite să îi rănească pe cei „care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu“ (9:4). Singurii despre care ni se spune că vor purta această pecete sunt cei 144.000 de descendenţi ai lui Israel (vezi Apoc. 7:3-8). Astfel, se pare că toţi ceilalţi credincioşi ar trebui răpiţi la cer înainte de judecata celei de a cincea trâmbiţe; altfel nu vor fi feriţi de puterea lăcustelor înţepătoare. În plus, deoarece lăcustele îi vor răni timp de cinci luni (9:5-6), se consideră că Răpirea trebuie să aibă loc cel puţin cu cinci luni înainte de sfârşitul perioadei Necazului cel Mare. Desigur, există loc de interpretat şi în acest caz. Poate că vor fi şi alţii care vor purta pecetea lui Dumnezeu dar care nu au fost menţionaţi în sinopsa condensată a Apocalipsei. În orice caz, dacă această teorie nu dovedeşte că Răpirea va avea loc înainte de cea de a cincea judecată, atunci ea indică faptul că va exista un grup de credincioşi care nu vor fi răpiţi înainte de lăcustele de pământ – cei 144.000 de descendenţi ai lui Israel însemnaţi cu pecetea lui Dumnezeu. Totuşi, din fericire, aceştia vor fi protejaţi de pericolul mâniei lui Dumnezeu manifestată prin lăcustele de pământ.
Concluzia tuturor acestor dezbateri? Nu pot decât să concluzionez că Răpirea va avea loc aproape de sau la sfârşitul celor şapte ani de necaz. Credincioşii nu trebuie să se teamă că vor experimenta mânia lui Dumnezeu, dar ar trebui să fie pregătiţi pentru o persecuţie drastică şi pentru martiraj.
Perioada Necazului cel Mare
Haide să petrecem puţin timp analizând mai detaliat ce ne învaţă Scriptura despre cei şapte ani de necaz. Cum am ajuns să concluzionăm că lungimea acestei perioade va fi de şapte ani? Trebuie să analizăm cartea Daniel care, pe lângă Apocalipsa, este probabil cartea cea mai plină de profeţii despre sfârşitul vremurilor din Biblie.
În capitolul nouă din cartea sa, Daniel a descoperit că lungimea captivităţii iudeilor din Babilon va fi de şaptezeci de ani (vezi Dan. 9:2; Ier. 25:11-12). Conştient fiind că această perioadă de şaptezeci de ani era aproape de sfârşit, Daniel a început să se roage, mărturisind păcatele poporului său şi cerând îndurare. Ca răspuns la rugăciunea lui, îngerul Gabriel i s-a descoperit şi i-a revelat viitorul lui Israel, inclusiv vremea Necazului cel Mare, până la revenirea lui Hristos. Profeţia din Daniel 9:24-27 este una dintre cele mai extraordinare din Scriptură. Mai jos este citat pasajul împreună cu comentariile personale dintre paranteze:
„Şaptezeci de săptămâni [acestea sunt în mod clar săptămâni ale anilor, după cum vom vedea, sau un total de 490 de ani] au fost hotărâte asupra poporului tău [Israel] şi asupra cetăţii tale celei sfinte [Ierusalim], până la încetarea fărădelegilor [posibil actul culminant al păcatelor lui Israel – crucificarea lui Mesia], până la ispăşirea păcatelor [probabil referire la lucrarea lui Isus de mântuire de la cruce], până la ispăşirea nelegiuirii [fără îndoială referire la lucrarea lui Isus de mântuire de la cruce], până la aducerea neprihănirii veşnice [începutul domniei lui Isus şi a împărăţiei Sale pe pământ], până la pecetluirea vedeniei şi prorociei [posibilă referire la sfârşitul scrierii Scripturii sau la împlinirea tuturor profeţiilor premilenare], şi până la ungerea Sfântului sfinţilor [posibilă referire la stabilirea Templului milenar]. Să ştii dar, şi să înţelelgi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului [decret dat de Împăratul Artaxerxes în 445 î.Hr.], până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul [Domnul Isus Hristos], vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni [în total 69 de săptămâni sau 483 de ani], pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de stramtorare [reconstruirea Ierusalimului după distrugerea lui de către babilonieni]. După aceste şaizeci şi două de săptămâni [adică 483 de ani de la decretul din 445 î.Hr.], unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic [Isus a fost crucificat în anul 32 d.Hr. dacă facem calculele după calendarul evreiesc de 360 de zile pe an]. Poporul [Romanii] unui domn care va veni [anticristul], va nimici cetatea şi sfântul Locaş [referire la distrugere Ierusalimului din anul 70 d.Hr. de către Titus şi legiunile romane], şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. El [„domnul care va veni“ – anticristul] va face un legământ trainic cu mulţi [Israel], timp de o săptămână [sau şapte ani – aceasta este perioada Marelui Necaz], dar la jumătatea săptămânii [în jur de trei ani şi jumătate] va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti [când anticristul se va instaura în Templul evreiesc din Ierusalimul şi se va declara Dumnezeu; vezi 2 Tes. 2:1-4] va veni unul care pustieşte [Isus va reveni], până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât [înfrângerea anticristului de către Isus]“ (Dan. 9:24-27; subliniere personală).
490 de ani speciali
De la decretul lui Artaxerxes pentru reconstruirea Ierusalimului în 445 î.Hr., Dumnezeu a alocat 490 de ani speciali pentru viitorul istoriei. Însă aceşti 490 de ani nu sunt secvenţiali; ei sunt mai degrabă divizaţi în două părţi de 483 de ani şi şapte ani. Când primii 483 de ani din timpul alocat s-a împlinit (anul în care a fost crucificat Isus), ceasul s-a oprit. Probabil că lui Daniel nici prin cap nu i-ar fi trecut că ceasul se va opri pentru cel puţin două mii de ani. Cândva, în viitor, ceasul va porni din nou şi va mai bate timp de şapte ani. Această perioadă de şapte ani nu este numită numai „Necazul cel Mare“, ci şi „cea de a şaptezecea săptămână a lui Daniel“.
Aceşti şapte ani sunt împărţiţi în două perioade a câte trei ani şi jumătate. La mijlocul acestei perioade, după cum tocmai am citit în profeţia lui Daniel, anticristul va rupe legământul făcut cu Israelul şi „va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare“. Atunci, aşa cum ne-a spus Pavel, se va instala în Templul din Ierusalim şi se va declara Dumnezeu.[11] Aceasta este „urâciunea pustiirii“ despre care vorbea Isus (vezi Mat. 24:15). De aceea credincioşii din Iudeea vor trebui să „fugă în munţi“ (vezi Mat. 24:16), întrucât aceasta marchează începutul celui mai mare necaz pe care l-a văzut lumea vreodată (Mat. 24:21).
Este posibil ca „fuga iudaică“ să fie simbolic văzută de Ioan în viziunea menţionată în capitolul doisprezece al Apocalipsei. Dacă este aşa, atunci credincioşii iudei vor găsi un loc special pregătit pentru ei în pustie, unde vor fi „hrăniţi“ timp de exact trei ani şi jumătate, adică restul perioadei necazului de şapte ani (vezi Apoc. 12:6, 13-17). Ioan a prevăzut mânia lui Satan faţă de scăparea acestora şi războiul succesiv împotriva celor care au rămas şi care „păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos“ (Apoc. 12:17). De aceea, cred că ar fi bine pentru credincioşii de peste tot din lume să fugă în locurile cele mai îndepărtate, pentru a fi în siguranţă când se va declara anticristul Dumnezeu în Ierusalim.
Ultima revelaţie a lui Daniel
Un alt pasaj interesant din Daniel, despre care nu am vorbit încă, se află în ultimele treisprezece versete de la sfârşitul cărţii sale uluitoare. Acestea sunt cuvinte spuse lui Daniel de un înger. L-am citat mai jos, punând în paranteză comentariile mele personale:
„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail [îngerul], ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta [acesta ar fi necazul despre care vorbea şi Isus în Matei 24:21]. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte [aceasta ar putea fi o referire la fuga iudeilor sau la salvarea credincioşilor la Răpire]. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică [învierea celor neprihăniţi şi a celor nelegiuiţi]. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. [După înviere, cei neprihăniţi vor primi trupuri noi care vor străluci de gloria lui Dumnezeu.] Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.“ [(„Mulţi vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte.“ – Traducere Literală Nouă.) Descoperirile uimitoare în ceea ce priveşte transportul şi cunoştinţa din ultimele secole par să împlinească această previziune.]
Şi eu, Daniel, m-am uitat, şi iată că alţi doi oameni stăteau în picioare, unul dincoace de râu şi altul dincolo de malul râului. Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului: „Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?“ Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă, şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic, că va mai fi o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme [trei ani şi jumătate conform revelaţiei decodificate din Apocalipsa 12:6 şi 12:14], şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot. [Aşa cum Daniel 7:25 ne spune că sfinţii vor fi daţi în mâna anticristului timp de trei ani şi jumătate, aici pare evident că aceştia sunt ultimii trei ani şi jumătate din cei şapte ani ai Necazului cel Mare. Sfârşitul tuturor evenimentelor despre care vorbeşte îngerul va avea loc atunci când „puterea poporului sfânt“ va fi „zdrobită de tot“.] Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: „Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?“ El a răspuns: „Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi [fără îndoială că prin Necazul cel Mare]; cei răi vor face răul, şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege. De la vremea când va înceta jertfa necurmată, şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. [Această perioadă nu ar trebui interpretată ca fiind între aceste două evenimente, deoarece ambele apar la mijlocul celor şapte ani. Ar trebui mai degrabă interpretat că, plecând de la cele două evenimente, vor fi 1290 de zile până când ceva foarte important se va întâmpla la sfârşit. O mie două sute nouăzeci de zile înseamnă 30 de zile mai mult decât trei ani şi jumătate a câte 360 de zile, o perioadă menţionată repetat în scriptura profetică a lui Daniel şi în Apocalipsa. De ce sunt adăugate aceste 30 de zile în plus este pură speculaţie. Pentru a mări misterul, îngerul i-a spus apoi lui Daniel:] Ferice de cine va aştepta, şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile! [Iată că acum avem alte patruzeci şi cinci de zile învăluite în mister.] Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăşi [promisiunea învierii lui Daniel] odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor“ (Dan. 12:1-13).
Este evident că ceva extraordinar se va întâmpla la sfârşitul celor 75 de zile în plus! Va trebui să aşteptăm şi să vedem.
Ştim din ultimele capitole ale Apocalipsei că există mai multe evenimente care par să aibă loc curând după întoarcerea lui Hristos, unul dintre ele fiind ospăţul de la Nunta Mirelui, despre care un înger i-a spus lui Ioan „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!“ (Apoc. 19:9).
Poate aceasta este chiar binecuvântarea la care se referea îngerul care i-a vorbit lui Daniel. Dacă este aşa, acel ospăţ glorios va avea loc la aproximativ două luni şi jumătate după întoarcerea lui Isus.
Poate că aceste şaptezeci şi cinci de zile vor fi pline de alte evenimente despre care ştim că se vor întâmpla în conformitate cu ceea ce este scris în ultimele capitole din Apocalipsa, precum aruncarea anticristului şi a profeţilor falşi în iazul cu foc, legarea lui Satan şi întemeierea administrării Împărăţiei lui Hristos (vezi Apoc. 19:20-20:4).
Mileniul
Mileniul este termenul care se referă la timpul în care va domni Isus peste întreg pământul pentru o perioadă de o mie de ani (vezi Apoc. 20:3, 5, 7), ceea ce se va întâmpla după cei şapte ani de necaz. Isaia a prevăzut acum aproape trei mii de ani domnia lui Hristos peste pământ:
Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „… Domn al păcii.“ El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oştirilor (Is. 9:6-7; subliniere personală).
De asemenea şi îngerul Gabriel a anunţat-o pe Maria că Fiul ei va domni în veci într-o Împărăţie care nu va avea sfârşit:
Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit“ (Luca 1:30-33, sublinere personală). [12]
În timpul Mileniului, Isus va domni personal peste Muntele Ierusalimului, Sion, care va fi ridicat mai sus decât înălţimea actuală. El va domni cu dreptate peste naţiuni şi va fi pace peste tot pământul:
Se va întâmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: „Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.“ Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul (Is. 2:2-4).
Zaharia a prezis, de asemenea, că:
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Am o mare râvnă pentru Sion, şi sunt stăpânit de o râvnă plină de mânie pentru el.“ Aşa vorbeşte Domnul: „Mă întorc iarăşi în Sion, şi vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: «Cetatea cea credincioasă», şi muntele Domnului oştirilor se va chema: «Muntele cel Sfânt»“….Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr de cetăţi. Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă, şi vor zice: «Haidem să ne rugăm Domnului şi să căutăm pe Domnul oştirilor! Vrem să mergem şi noi!» Şi multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim, şi să se roage Domnului.“ Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un Iudeu de poala hainei, şi-i vor zice: «Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!»“ (Zah. 8:2-3, 20-23).
Biblia ne învaţă că în aceşti o mie de ani credincioşii chiar vor stăpâni şi domni împreună cu Hristos. Nivelul de responsabilităţi în Împărăţia Sa va fi conform credincioşiei de acum (vezi Dan. 7:27; Luca 19:12-17; 1 Cor. 6:1-3; Apoc. 2:26-27; 5:9-10 şi 22:3-5). Vom fi îmbrăcaţi în trupurile noastre înviate, dar se pare că cei care vor popula pământul atunci vor fi oameni cu trupuri muritoare. Mai mult, se pare că longevitatea patriarhilor va fi restaurată şi că animalele sălbatice îşi vor pierde ferocitatea:
“Eu însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului, şi mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor. Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr, şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos….Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Nici un rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel Sfânt, zice Domnul“ (Is. 65:19-20, 25; vezi, de asemenea, Is. 11:6-9).
În Biblie există mai multe referiri la acest mileniu, mai ales în Vechiul Testament. Pentru un studiu mai aprofundat vezi Is. 11:6-16; 25:1-12; 35:1-10; Ier. 23:1-5; Ioel 2:30-3:21; Amos 9:11-15; Mica 4:1-7; Ţef. 3:14-20; Zah. 14:9-21 şi Apoc. 20:1-6.
Mulţi dintre psalmi conţin, de asemenea, profeţii care se aplică acelei perioade. De exemplu, citeşte următorul pasaj din Psalmul 48:
Mare este Domnul şi lăudat de toţi, în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt. Frumoasă înalţime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat. Dumnezeu, în casele Lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare. Căci iată că împăraţii se adunaseră: doar au trecut împreună, au privit-o, au înlemnit, s-au temut, şi au luat-o la fugă. I-a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere (Ps. 48:1-6; subliniere personală).
Când Isus Îşi va întemeia domnia în Ierusalim la începutul Mileniului, se pare că mulţi alţi domnitori ai pământului care vor supravieţui Necazului cel Mare vor auzi despre domnia lui Isus şi vor veni să vadă ei înşişi! Vor fi şocaţi de ceea ce vor vedea.[13]
Pentru alţi psalmi care se referă la domnia milenară a lui Hristos vezi Ps. 2:1-12; 24:1-10; 47:1-9; 66:1-7; 68:15-17; 99:1-9 şi 100:1-5.
Împărăţia Eternă
Sfârşitul Mileniului marchează începutul a ceea ce învăţaţii biblici numesc „Împărăţia eternă“, care începe cu ceruri noi şi un pământ nou. Atunci, Isus va preda totul în mâna Tatălui, conform pasajului din 1 Corinteni 15:24-28:
În urmă, va veni sfârşitul, când El [Isus] va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, într-adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui“ [Ps. 8:6]. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de [Tatăl,] Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse [Tatălui], atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.
Satan, care va fi fost legat pe perioada acestor o mie de ani, va fi eliberat la sfârşitul Mileniului. El va înşela atunci pe mulţi din cei care erau rebeli în sinea lor faţă de Isus, dar care simulaseră ascultarea de El (vezi Ps. 66:3).
Dumnezeu îi va permite lui Satan să îi înşele pentru a putea descoperi adevărata condiţie a inimii lor, astfel încât să poată fi judecaţi drept. Sub influenţa acestei înşelăciuni, ei se vor strânge pentru a ataca Cetatea Sfântă, Ierusalimul, intenţionând să răstoarne guvernarea lui Isus. Bătălia nu va dura, deoarece din cer va cădea foc şi le va nimici armatele, iar Satan va fi aruncat pentru totdeauna în iazul de foc şi pucioasă (vezi Apoc. 20:7-10).
Următoarea bătălie este prezisă în Psalmul 2:
Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşerte? Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!“ Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei. Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte, şi-i îngrozeşte cu urgia Sa, zicând: „Totuş, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt.“ „Eu voi vesti hotărârea Lui,“ – zice Unsul – „Domnul Mi-a zis: «Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag din fier, şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.»“ Acum dr, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului! Slujiţi Domnului cu frică, şi bucuraţi-vă, tremurând. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!
Judecata finală
Chiar înainte de Împărăţia Eternă, va avea loc o judecată finală. Toţi cei neprihăniţi din toate vremurile vor învia în trup pentru a sta în faţa scaunului de judecată a lui Dumnezeu şi pentru a fi judecaţi conform faptelor lor (vezi Apoc. 20:5, 11-15). Toţi cei care sunt acum în Locuinţa morţilor vor fi aduşi la judecată, în faţa „Scaunului de judecată mare şi alb“ şi apoi vor fi aruncaţi în Gheena, iazul de foc. Aceasta este denumită „moartea a doua“ (Apoc. 20:14).
Statul Etern începe cu trecerea cerurilor şi a pământului dintâi, împlinind astfel promisiunea veche de mii de ani a lui Isus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece“ (Mat. 24:35).
Apoi Dumnezeu va crea ceruri noi şi un pământ nou aşa cum a prezis Petru în cea de a doua epistolă a sa:
Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace (2 Petru 3:10-14; vezi, de asemenea, Is. 65:17-18).
În cele din urmă, Noul Ierusalim va coborî din ceruri pe pământ (vezi Apoc. 21:1-2). Cu greu ar putea minţile noastre întrezări gloria cetăţii care este o jumătate cât Statele Unite (vezi Apoc. 21:16) sau minunile acelei vremi fără sfârşit. Vom trăi într-o societate perfectă pentru totdeauna, sub domnia lui Dumnezeu, spre gloria lui Isus Hristos!
[1] Alte câteva pasaje biblice care dovedesc convingerea lui Pavel că era posibil ca Isus să Se întoarcă în timpul vieţii contemporanilor săi le găsiţi în: Fil. 3:20; 1 Tes. 3:13; 5:23; 2 Tes. 2:1-5; 1 Tim. 6:14-15; Tit. 2:11-13; Evrei. 9:28.
[2] Alte scripturi care indică faptul că Petru avea convingerea că era posibil ca Isus să Se întoarcă în timpul contemporanilor săi sunt 2 Pet. 1:15-19; 3:3-15.
[3] Marcu 13:3 numeşte patru dintre cei prezenţi: Petru, Iacov, Ioan şi Andrei. De asemenea, găsim Discursul de pe Muntele Măslinilor şi în Marcu 13:1-37 şi Luca 21:5-36. Luca 17:22-37 conţine informaţii similare.
[4] Această promisiune este adeseori scoasă din context, spunându-se că trebuie să ne îndeplinim sarcina de a evangheliza lumea, înainte ca Isus să Se întoarcă. Însă în contextul său, această promisiune vorbeşte despre proclamarea finală a evangheliei în faţa lumii întregi, chiar înainte de sfârşit.
[5] Dacă răpirea bisericii are loc în acest punct fix al perioadei de şapte ani de necazuri, aşa cum spun unii, nu ar mai fi nevoie de instrucţiunile lui Isus ca credincioşii să fugă să-şi scape vieţile, deoarece ei vor fi fost răpiţi.
[6] Această afirmaţie elimină teoria că Discursul lui Isus de pe Muntele Măslinilor se aplică doar credincioşilor evrei care sunt născuţi din nou în vremea necazurilor, deoarece toţi cei care au fost născuţi din nou înainte de această vreme se presupune că vor fi fost deja răpiţi. Nu, Pavel le-a spus credincioşilor tesaloniceni dintre neamuri că Răpirea lor şi revenirea lui Hristos nu vor avea loc decât după ce anticristul se declară Dumnezeu, ceea ce se va întâmpla la mijlocul celor şapte ani de necazuri.
[7] Unii spun că această înviere despre care se vorbeşte în Apocalipsa 20:4-6 este de fapt a doua parte a primei învieri, învierea care va avea loc în timpul primei întoarceri a lui Isus pentru Răpire. Ce vom răspunde acestei interpretări? Dacă învierea din Apocalipsa 20:4-6 este de fapt a doua înviere, atunci de ce nu a fost numită „a doua înviere“?
[8] Deşi probabil că cei care L-au auzit pe Isus în acea zi au crezut că generaţia lor va fi cea care va vedea întâmplându-se toate aceste semne, noi ştim că nu a fost aşa. De aceea, trebuie să interpretăm cuvintele lui Isus din 24:34 ca însemnând că toate aceste lucruri se vor întâmpla într-o generaţie, sau că poate rasa (aşa cum este tradus uneori cuvântul generaţie) de creştini (sau evrei) nu va trece până când nu se vor întâmpla toate aceste lucruri.
[9] Nu are nici o importanţă dacă persoana care suferă pedeapsa în aceste exemple va fi luată sau va fi lăsată, aşa cum se dezbate de obicei. Ideea este că unii vor fi pregătiţi pentru venirea lui Hristos şi alţii nu. Pregătirea lor le va determina destinul etern.
[10] Este clar că, dacă Isus Şi-a avertizat cei mai apropiaţi ucenici să nu cumva să fie luaţi prin surprindere la venirea Lui, atunci exista posibilitatea ca aceştia să nu fie găsiţi pregătiţi pentru acest eveniment. Dacă i-a avertizat că pedeapsa celor care sunt găsiţi nepregătiţi datorită păcatului este eternă, atunci exista posibilitatea ca ei să îşi piardă mântuirea datorită păcatului. Cât de mult ar trebui să ne vorbească această realitate despre importanţa sfinţeniei şi cât de nebuni sunt cei care susţin că este imposibil ca un credincios să îşi piardă mântuirea!
[11] Desigur, acest lucru ne indică faptul că templul din Ierusalimul trebuie reconstruit, deoarece în present nu există nici un templu în Ierusalim (adică în anul 2005, când au fost scrise aceste rânduri).
[12] Acest pasaj biblic ilustrează cât de uşor este să facem presupunerea greşită referiotare la timpul evenimentelor profetice prin reconstruirea a ceea ce deja afirmă Biblia. Maria ar fi putut presupune uşor şi logic că Fiul ei special va domni pe tronul lui David peste câteva decenii. Gabriel i-a spus că va da naştere unui fiu care va domni peste casa lui Iacov, cuvinte ce sunau ca şi când naşterea şi domnia Lui ar fi fost două evenimente alăturate. Maria nu şi-ar fi imaginat niciodată că vor exista cel puţin 2000 de ani între aceste evenimente. Şi noi ar trebui să avem grijă să nu facem presupuneri similare atunci când încercăm să interpretăm scripturile profetice.
[13] Din analizarea acestor scripturi reiese că nu numai credincioşii, ci şi necredincioşii vor intra în Mileniu şi vor popula pământul (vezi Is. 2:1-5; 60:1-5; Dan. 7:13-14).