Dacă citim cartea Faptele Apostolilor, lucrarea Duhului Sfânt în biserica timpurie este evidentă încă de la prima pagină. Dacă îndepărtezi lucrarea Duhului Sfânt din cartea Fapte, nu va mai rămâne nimic. Într-adevăr, El i-a împuternicit pe primii ucenici „să răscolească lumea“ (vezi Fapte 17:6).
Locurile în care biserica se răspândeşte cel mai repede în zilele noastre sunt cele în care urmaşii lui Isus sunt supuşi şi împuterniciţi de Duhul Sfânt. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă. Duhul Sfânt poate împlini în zece secunde mai mult decât putem face noi în zece mii de ani prin eforturile noastre proprii. De aceea este de o importanţă vitală ca ucenicizatorul autentic să înţeleagă ce ne învaţă Scriptura despre lucrarea Duhului Sfânt în viaţa şi lucrarea credincioşilor.
În cartea Fapte găsim frecvent exemple de credincioşi care au fost botezaţi cu Duhul Sfânt şi abilitaţi pentru lucrare. Ar fi înţelept să studiem acest subiect pentru a putea, dacă este posibil, să experimentăm şi noi ceea ce au trăit ei şi să ne bucurăm de ajutorul miraculos de care s-au bucurat din partea Duhului Sfânt. Deşi unii susţin că un asemenea ajutor miraculos a fost destinat doar primilor apostoli, eu n-am găsit nici o dovadă biblică, istorică sau logică în favoarea acestei păreri. Este o teorie născută din necredinţă. Cei care cred ceea ce a promis Cuvântul lui Dumnezeu vor trăi binecuvântările promise. Asemenea israeliţilor care nu au reuşit să intre în Ţara Promisă, cei care nu cred astăzi în promisiunile lui Dumnezeu nu vor reuşi să se bucure de tot ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru ei. Tu din care categorie faci parte? Eu personal mă număr printre cei ce cred.
Două lucrări ale Duhului Sfânt
Orice persoană care crede cu adevărat în Domnul Isus Hristos experimentează în viaţa ei lucrarea Duhului Sfânt. Persoana interioară, sau duhul, a fost născut din nou de Duhul Sfânt (vezi Tit 3:5), iar Duhul Sfânt trăieşte acum în ea (vezi Rom. 8:9, 1 Cor. 6:15). Aceasta a fost „născută din Duh“ (vezi Ioan 23:5).
Neînţelegând acest lucru, mulţi creştini carismatici şi penticostali au făcut greşeala de a le spune anumitor credincioşi că nu posedă Duhul Sfânt decât dacă au fost botezaţi cu Duhul Sfânt şi vorbesc în limbi. Însă Scriptura şi experienţa ne spun că aceasta este o greşeală. Mulţi credincioşi non-carismatici/penticostali au mult mai multe dovezi ale faptului că Duhul Sfânt locuieşte în ei decât unii dintre aceste două categorii! Ei manifestă roadele Duhului enumerate de Pavel în Galateni 5:22-23 la un nivel mult mai mare, ceea ce ar fi imposibil fără prezenţa Duhului Sfânt.
Totuşi, doar pentru că o persoană a fost născută din Duh nu garantează că a fost şi botezată cu Duhul Sfânt. Conform Bibliei, a fi născut din Duhul Sfânt şi a fi botezat cu Duhul Sfânt sunt în mod normal două experienţe diferite.
Înainte de a începe să explorăm acest subiect, haide să analizăm ceea ce a spus odată Isus unei femei samaritence, lângă o fântână, despre Duhul Sfânt:
…„Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: «Dă-Mi să beau!», tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie… Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică“ (Ioan 4:10, 13-14).
Este destul de rezonabil să conchidem că apa vie din interior despre care vorbea Isus reprezenta Duhul Sfânt care locuieşte în fiecare dintre cei ce cred. Mai târziu în Evanghelia după Ioan, Isus a folosit din nou aceeaşi expresie „apa vie“ şi nu este nici un dubiu că vorbea despre Duhul Sfânt:
În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.“ Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit (Ioan 7:37-39; subliniere personală).
În acest moment Isus nu vorbea despre apa vie ca fiind „un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică“. Din contră, de data aceasta apa vie devine râuri care izvorăsc din profunzimea celui ce o are.
Aceste două pasaje similare din Evanghelia după Ioan ilustrează într-un mod extraordinar diferenţa dintre a fi născut din Duh şi a fi botezat cu Duh. A fi născut din Duh este, în primul rând, pentru binele celui care este născut din nou, ca acesta să se poată bucura de viaţa veşnică. Atunci când cineva este născut din nou din Duh, acesta are în interior un rezervor al Duhului Sfânt care îi oferă viaţa veşnică.
Totuşi, a fi botezat cu Duhul Sfânt este, în primul rând, spre folosul altora, deoarece El echipează credincioşii să lucreze cu alţi oameni prin puterea Duhului Sfânt. „Râuri de apă vie“ vor curge din profunzimea fiinţei lor, aducând binecuvântările lui Dumnezeu asupra altora prin puterea Duhului Sfânt.
De ce este nevoie de botezul cu Duhul Sfânt
Cât de mare nevoie avem de ajutorul Duhului Sfânt pentru a lucra cu alţii! Fără ajutorul Lui, nu vom putea spera vreodată să facem ucenici din toate neamurile. De fapt, acesta este şi motivul pentru care Isus a promis să îi boteze pe credincioşi cu Duhul Sfânt – ca lumea să audă Evanghelia. El le-a spus ucenicilor:
„Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.“ (Luca 24:49; subliniere personală).
Luca relatează, de asemenea, şi alte cuvinte ale lui Isus:
… „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului“ (Fapte 1:7-8; subliniere personală).
Isus le-a spus ucenicilor să nu părăsească nici măcar Ierusalimul până nu vor fi „îmbrăcaţi cu putere de sus“. El ştia că altfel vor fi fără putere, eşuând cu siguranţă în îndeplinirea misiunii pe care le-o dăduse. Totuşi, remarcăm că, de îndată ce au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, Dumnezeu a început să îi folosească în mod supranatural la răspândirea Evangheliei.
Milioane de creştini din lume, după ce au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, au trăit o nouă dimensiune a puterii, în mod deosebit atunci când au propovăduit Evanghelia necreştinilor. Aceştia au descoperit că vorbele lor erau mai convingătoare şi că citau câteodată scripturi pe care nu fuseseră conştienţi că le ştiau. Unii s-au trezit chemaţi şi înzestraţi specific pentru o anumită lucrare, precum evanghelizarea. Alţii au descoperit că Dumnezeu îi foloseşte după voia Lui prin oferirea diferitelor daruri supranaturale ale Duhului Sfânt. Experienţa lor este pe dea-ntregul biblică. Cei care se împotrivesc acestor experienţe nu au fundamente biblice pentru opoziţia lor. De fapt, luptă împotriva lui Dumnezeu.
Nu ar trebui să ne surprindă că noi, cei care suntem chemaţi să Îl imităm pe Hristos, suntem chemaţi să imităm să experienţa lui cu Duhul Sfânt. Bineînţeles, El a fost născut din Duh atunci când a fost conceput în pântecele Mariei (vezi Mat. 1:20). El, care a fost născut din Duh, a fost apoi botezat cu Duh înainte de a-şi începe lucrarea (vezi Mat. 3:16). Dacă Isus a avut nevoie să fie botezat cu Duhul Sfânt pentru a-L echipa pentru lucrare, cu cât mai multă nevoie avem noi?
Dovada iniţială a botezului cu Duhul Sfânt
Atunci când un credincios este botezat cu Duhul Sfânt, dovada iniţială a acestei experienţe va fi faptul că vorbeşte într-o limbă nouă, ceea ce Scritpura numeşte „limbi noi“ sau „alte limbi“. Această idee este sprijinită de numeroase scripturi. Haide să le analizăm.
În primul rând, în ultimele momente dinaintea ridicării Sale la cer, Isus a spus că unul dintre semnele care îi va caracteriza pe credincioşi va fi faptul că vor vorbi într-o nouă limbă:
„Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede. va fi osândit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi…“ (Marcu 16: 15-17; subliniere personală).
Unii comentatori susţin că aceste versete nu ar trebui să fie în Bibliile noastre deoarece unele manuscrise vechi ale Noului Testament nu le includ. Totuşi, ele sunt incluse în multe din manuscrisele vechi, iar în engleză nici una dintre multele traduceri le omite. Dincolo de asta, ceea ce a spus Isus în aceste versete se corelează perfect cu experienţa bisericii timpurii, după cum este descrisă în cartea Faptele Apostolilor.
Există cinci exemple în cartea Fapte de credincioşi care au fost iniţial botezaţi cu Duhul
Sfânt. Să le analizăm pe toate cinci şi, în timp ce facem acest lucru, ne vom pune următoarele două întrebări: (1)„Era botezul cu Duhul Sfânt o experienţă ulterioară mântuirii?“; (2) „Au vorbit în limbi noi cei care au primit Duhul Sfânt?“ Aceste întrebări ne vor ajuta să înţelegem voia lui Dumnezeu pentru credincioşii contemporani.
Ierusalim
Primul exemplu se află în Fapte 2, când cei o sută douăzeci de ucenici au fost botezaţi cu Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii:
În ziua Cinzecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească“ (Fapte 2:1-4; subliniere personală).
Nu există nici o îndoială că cei o sută douăzeci de credincioşi fuseseră deja mântuiţi şi născuţi din nou înainte de acest eveniment, aşa că în mod cert au fost botezaţi cu Duhul Sfânt după mântuire. Totuşi, ar fi fost imposibil să primească botezul cu Duhul Sfânt înainte de acest eveniment, pur şi simplu deoarece Duhul Sfânt nu fusese oferit bisericii până în acea zi.
Este evident că semnul însoţitor a fost vorbirea în limbi.
Samaria
Al doilea exemplu al credincioşilor botezaţi cu Duhul Sfânt se află în Fapte 8, când Filip s-a dus în oraşul Samaria şi a propovăduit acolo Evanghelia:
Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei. Chiar Simon a crezut; şi după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip, şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau. Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. Aceştia au venit la Samariteni, şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus (Fapte 8:12-16).
Creştinii samariteni au trăit în mod cert botezul cu Duhul Sfânt ca o experienţă secundă mântuirii. Biblia afirmă clar că înainte ca Petru şi Ioan să fi ajuns, samaritenii „primiseră deja cuvântul lui Dumnezeu“, crezuseră Evanghelia şi fuseseră botezaţi cu apă. Totuşi, atunci când au sosit Petru şi Ioan şi s-au rugat pentru ei, Scriptura ne spune că s-au rugat „pentru primirea Duhului Sfânt“. Se poate mai clar de atât? Au început samaritenii să vorbească în limbi noi după ce au fost botezaţi cu Duhul Sfânt? Biblia nu ne spune. Ne spune însă că s-a întâmplat ceva extraordinar. Când un om pe nume Simon a văzut ce s-a întâmplat când Petru şi Ioan şi-au pus mâinile peste credincioşii samariteni, acesta a încercat să cumpere aceeaşi abilititate de a împărţi Duhul Sfânt:
Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt. Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.“ (Fapte 8:17-19).
Ce a văzut Simon de a fost aşa impresionat? El văzuse deja mai multe minuni, ca de exemplu eliberarea oamenilor de demoni şi vindecarea miraculoasă a paraliticilor şi a şchiopilor (vezi Fapte 8:9-10). Aşa stând lucrurile, ceea ce a văzut atunci când Petru şi Ioan s-au rugat trebuie să fi fost ceva spectaculos. Deşi nu putem fi absolut siguri, pare destul de rezonabil să considerăm că a fost martorul aceluiaşi fenomen care a avut loc de fiecare dată când creştinii au primit Duhul Sfânt în cartea Fapte – i-a văzut şi i-a auzit vorbind în alte limbi.
Saul în Damasc
Cea de a treia menţionare în cartea Fapte a unei persoane care a primit Duhul Sfânt este cazul lui Saul din Tars, cunoscut mai apoi ca apostolul Pavel. Acesta a fost mântuit pe drumul spre Damasc, unde a şi fost orbit temporar. Trei zile după convertirea sa, un bărbat pe nume Anania a fost trimis de Dumnezeu la el:
Anania a plecat; şi după ce a intrat în casă, pus mâinile peste Saul, şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care şi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfânt.“ Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat, şi a fost botezat (Fapte 9:17-18).
Nu este nici o îndoială că Saul a fost născut din nou înainte ca Anania să meargă să se roage cu el. El crezuse în Domnul Isus când era încă pe drumul spre Damasc şi s-a supus imediat instrucţiunilor noului său Domn. În plus, când Anania l-a întâlnit prima oară pe Saul, acesta l-a numit „frate Saul“. Observă că Anania i-a spus lui Saul că venise pentru ca acesta să-şi recapete vederea şi să fie umplut cu Duhul Sfânt. Astfel, pentru Saul, umplerea sau botezul cu Duhul Sfânt a venit după trei zile de la mântuirea lui.
Scripturile nu vorbesc despre evenimentul botezului lui Saul cu Duhul Sfânt în sine, dar probabil că s-a întâmplat la scurt timp după ce Anania a ajuns la locul în care stătea Saul. Nu este nici o îndoială că la un moment dat Saul a vorbit în alte limbi, deoarece mai târziu a afirmat în 1 Corinteni 14:18: „Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi“.
Cezarea
Cea de a patra menţiune despre credincioşii care au fost botezaţi cu Duhul Sfânt se află în Fapte 10. Apostolul Petru fusese însărcinat în mod supranatural să predice Evanghelia în Cezarea, în casa lui Corneliu. De îndată ce i s-a revelat lui Petru că mântuirea se primeşte prin credinţa în Isus Hristos, întreaga audienţă dintre neamuri au răspuns cu credinţă, iar Duhul Sfânt a venit peste ei:
Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?“ Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos (Fapte 10:44-48a).
În acest caz se pare că membrii din casa lui Corneliu, primii credincioşi dintre Neamuri care au crezut în Isus, au fost născuţi din nou şi botezaţi cu Duhul Sfânt simultan.
Dacă analizăm versetele înconjurătoare, este destul de clar de ce Dumnezeu nu i-a aşteptat pe Petru şi pe fraţii credincioşi care îl însoţeau să pună mâna peste credincioşii dintre Neamuri pentru a primi Duhul Sfânt. Lui Petru şi altor credincioşi evrei le venea foarte greu să creadă că Neamurile ar putea fi mântuite, cu atât mai puţin să primească Duhul Sfânt! Probabil că nu s-ar fi rugat pentru casa lui Corneliu să primească botezul cu Duhul Sfânt, aşa că Dumnezeu a acţionat în mod suveran. Dumnezeu i-a învăţat pe Petru şi pe cei ce îl însoţeau o lecţie despre harul Lui minunat faţă de Neamuri.
Ce i-a convins pe Petru şi pe ceilalţi credinicioşi evrei că cei din casa lui Corneliu primiseră într-adevăr Duhul Sfânt? Luca a scris: „Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu“ (Fapte 10:46). Petru a declarat că Neamurile au primit Duhul Sfânt aşa cum L-au primit cei o sută douăzeci în ziua Cincizecimii (vezi 10:47).
Efes
Cea de a patra relatare despre credincioşii care au fost botezaţi cu Duhul Sfânt se află în Fapte 19. În timp ce mergeau prin Efes, apostolul Pavel a întâlnit câţiva ucenici şi le-a pus următoarea întrebare: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?“ (Fapte 19:2).
Pavel, omul care a scris majoritatea epistolelor din Noul Testament, a crezut în mod cert că era posibil să crezi în Isus fără să primeşti într-un anume fel Duhul Sfânt. Altfel nu ar fi pus o astfel de întrebare. Bărbaţii au răspuns că nu auziseră niciodată de Duhul Sfânt. De fapt, auziseră doar despre Mesia care urma să vină de la Ioan Botezătorul, cel care îi botezase. Pavel i-a botezat îndată cu apă şi de data aceasta au trăit şi botezul creştin real. În final, Pavel şi-a pus mâna peste ei pentru a putea primi Duhul Sfânt:
Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei şi vorbeau în limbi şi proroceau. Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi (Fapte 19:5-7).
Din nou, este evident că botezul cu Duhul Sfânt a fost ulterior mântuirii, indiferent dacă aceşti doisprezece bărbaţi au fost sau nu născuţi din nou înainte de a-l întâlni pe Pavel. De asemenea, încă o dată semnul care a însoţit botezul lor cu Duhul Sfânt a fost vorbirea în limbi (şi în acest caz şi prorocia).
Verdictul
Să recapitulăm cele cinci exemple. În cel puţin patru dintre ele, botezul cu Duhul Sfânt a fost o experienţă ulterioară mântuirii.
În trei dintre ele, Scriptura afirmă clar că cei care l-au primit au vorbit în alte limbi. Mai mult, când Pavel l-a întâlnit pe Anania, momentul botezului cu Duhul Sfânt nu a fost descris, dar ştim că a vorbit în limbi. Acesta reprezintă cel de-al patrulea caz.
În ultimul caz, s-a întâmplat ceva supranatural atunci când credincioşii din Samaria au primit Duhul Sfânt, deoarece Simon a încercat să cumpere puterea de a împărţi Duhul Sfânt.
Astfel, dovada este destul de clară. În biserica timpurie, credincioşii născuţi din nou primeau ca experienţă secundă botezul cu Duhul Sfânt, şi, după botez, vorbeau în limbi. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, deoarece Isus a spus că cei care vor crede în El vor vorbi în limbi noi.
Deci avem dovezi concluzive că toţi cei care sunt născuţi din nou ar trebui să experimenteze o altă lucrare a Duhului Sfânt – aceea a botezului cu Duhul Sfânt. Mai mult, fiecare credincios ar trebui să se aştepte să vorbească în alte limbi când primeşte botezul cu Duhul Sfânt.
Cum să primeşti botezul cu Duhul Sfânt
Ca orice alt dar al lui Dumnezeu, Duhul Sfânt se primeşte prin credinţă (vezi Gal. 3:5). Pentru a avea această credinţă, un creştin trebuie să fie convins că este voia lui Dumnezeu ca el să fie botezat cu Duhul Sfânt. Dacă se îndoieşte sau nu este încă sigur, nu Îl va primi (vezi Iacov 1:6-7).
Nici un credinicios nu are un motiv serios pentru care să nu creadă că este voia lui Dumnezeu să primească Duhul Sfânt, deoarece Isus a spus foarte clar care este voia lui Dumnezeu în această privinţă:
„Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da duhul Sfânt celor ce I-L cer!“ (Luca 11:13).
Această promisiune venită de pe buzele lui Isus ar trebui să convingă fiecare copil al lui Dumnezeu că este voia lui Dumnezeu să primească Duhul Sfânt.
Tot acest verset susţine şi adevărul că a fi botezat cu Duhul Sfânt este un eveniment ulterior mântuirii, deoarece aici le-a promis copiilor lui Dumnezeu (singurii care Îl au pe Dumnezeu ca „Tată din ceruri“) că Dumnezeu le va da Duhul Sfânt dacă Îl vor cere.
Evident, dacă singura experienţă pe care o putem avea cu Duhul Sfânt este naşterea din nou în momentul mântuirii, atunci promisiunea lui Isus nu ar avea nici un sens. Spre deosebire de un anumit gen de teologi moderni, Isus consideră că este foarte normal ca oamenii care sunt născuţi din nou să Îi ceară lui Dumnezeu Duhul Sfânt.
Conform lui Isus, există doar două condiţii care trebuie împlinite pentru a primi Duhul Sfânt. Prima, Dumnezeu trebuie să fie Tată, şi ne este dacă suntem născuţi din nou. A doua, trebuie să Îi ceri Duhul Sfânt.
Deşi primirea Duhului Sfânt prin punerea mâinilor este biblică (vezi Fapte 8:17; 9:6), nu este absolut necesară. Orice creştin poate primi Duhul Sfânt individual, chiar în locul în care se roagă. Doar trebuie să ceară, să primească prin credinţă şi să înceapă să vorbească în limbi aşa cum Îl îndeamnă Duhul.
Temeri frecvente
Unii oameni se tem că dacă se roagă pentru Duhul Sfânt şi-ar putea deschide inima spre un duh demonic în schimb. Totuşi, nu există nici un fundament pentru această grijă. Isus a promis:
„Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte? Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11:11-13).
Dacă cerem Duhul Sfânt, Dumnezeu ne va da Duhul Sfânt şi nu ar trebui să ne temem că vom primi altceva.
Unii sunt îngrijoraţi că, atunci când vorbesc în alte limbi, s-ar putea să fie doar o închipuire de-a lor într-o limbă care nu are nici un sens, nu într-o limbă supranaturală dată de Duhul Sfânt. Totuşi, dacă vei încerca să inventezi o limbă credibilă înainte de a fi botezat cu Duhul Sfânt, vei vedea că este imposibil. Pe de altă parte, trebuie să înţelegi că dacă vei vorbi în alte limbi, va trebui să îţi foloseşti în mod conştient buzele, limba şi corzile vocale. Duhul Sfânt nu vorbeşte în locul tău – El doar îţi dă cuvintele. El este ajutorul nostru, nu cel care face totul în locul nostru. Tu eşti cel care trebuie să vorbească, aşa cum ne învaţă Biblia:
Şi toţi s-au umplut cu Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească (Fapte 2:4; subliniere personală).
Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi proroceau (Fapte 19:6; subliniere personală).
După ce un credincios a cerut darul Duhului Sfânt, acesta ar trebui să creadă şi să se aştepte să vorbească în alte limbi. Deoarece Duhul Sfânt este primit prin credinţă, cel ce Îl primeşte ar trebui să nu se aştepte să simtă senzaţii sau sentimente deosebite. Doar ar trebui să îşi deschidă gura şi să vorbească în cuvinte şi silabe noi care vor alcătui limba pe care i-o dă Duhul Sfânt. Dacă un credincios nu începe să vorbească prin credinţă, din gura lui nu va ieşi nici un cuvânt. El trebuie să vorbească, iar Duhul Sfânt îi va da cuvintele.
Sursa vorbirii în limbi
După cum spune Pavel, atunci când un credincios se roagă în limbi, nu mintea lui se roagă, ci duhul:
Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea (1 Cor. 14:14-15).
Pavel a spus că, atunci când se ruga într-o altă limbă, mintea lui era neroditoare, cea ce înseamnă că mintea lui nu lua parte şi că nu înţelegea ce se ruga în limbi. Deci, în loc să se roage tot timpul în limbi fără să înţeleagă ce spune, Pavel petrecea, de asemenea, timp rugându-se cu mintea în limba maternă. Cânta atât în limbi, cât şi în limba maternă. Fiecare dintre aceste două tipuri de rugăciune şi cântec îşi are locul lui, şi ar fi înţelept să urmăm exemplul echilibrat al lui Pavel.
Observă, de asemenea, că, pentru Pavel, vorbirea în limbi era supusă voinţei lui, de vreme ce se ruga şi în limba originară. El a spus: „Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea“. Criticii susţin adeseori că vorbirea în limbi moderne a fost într-adevăr un dar al Duhului, unul asupra căruia nu puteai avea control ca să nu fii vinovat că vrei să Îl controlezi pe Dumnezeu. Dar o asemenea idee este nefondată. Vorbirea în limbi moderne şi antice se află sub controlul omului, deoarece aşa a planificat Dumnezeu să fie. Criticii ar putea, de asemenea, spune că oamenii care au mâini create într-adevăr de Dumnezeu nu pot avea control asupra lor, iar cei care iau conştient decizia de a-şi folosi mâinile încearcă să Îl controleze pe Dumnezeu.
Odată botezat cu Duhul Sfânt, îţi poţi dovedi uşor că vorbirea ta în limbi vine din duh şi nu din minte. În primul rând, încercă să porţi o conversaţie cu cineva în acelaşi timp în care citeşti o carte. Vei vedea că nu le poţi face pe amândouă în acelaşi timp. Dar vei descoperi, de asemenea, că poţi vorbi în limbi continuu, în timp ce continui să citieşti cartea. Motivul este acela că nu îţi foloseşti mintea pentru a vorbi în limbi – această vorbire vine din duhul tău. Deci, în timp ce te rogi în duh, îţi poţi folosi mintea pentru a citi şi a înţelege.
Acum că eşti botezat cu Duhul Sfânt
Nu uita motivul principal pentru care te a botezat Dumnezeu cu Duhul Sfânt – în primul rând, pentru a te echipa să fii martorul Său, prin intermediul manifestării rodului şi darurilor Duhul Sfânt (vezi 1 Cor. 12:4-11; Gal. 5:22-23). Trăind o viaţă asemenea lui Hristos şi dovedind dragostea Sa, bucuria şi pace înaintea lumii, şi manifestându-ţi darurile supranaturale ale Duhului, Dumnezeu te va folosi pentru a-i atrage pe alţii spre El. Abilitatea de a vorbi în limbi este numai unul dintre „râurile de apă vie“ care ar trebui să îţi inunde fiinţa în profunzime.
De asemenea, aminteşte-ţi că Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt pentru a ne ajuta să-i evanghelizăm pe toţi oamenii de pe pământ (vezi Fapte 1:8). Când vorbim în alte limbi ar trebui să conştientizăm că limba pe care o vorbim ar putea fi limba unui seminţii sau a unei naţiuni îndepărtate. De fiecare dată când vorbim în limbi ar trebui să avem în vedere că Dumnezeu doreşte ca oamenii de orice limbă să audă despre Isus. Ar trebui să Îl întrebăm pe Domnul cum vrea să fim implicaţi în împlinirea Marii Însărcinări dată de Isus.
Vorbirea în limbi este ceva ce ar trebui să practicăm cât mai mult posibil. Pavel, un model spiritual motivator, a scris: „Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi“ (1 Cor. 14:18). El a scris aceste cuvinte unei biserici care vorbea destul de mult în limbi (deşi adeseori în cele mai nepotrivite momente). De aceea, probabil că Pavel a vorbit destul de mult în limbi de vreme ce a realizat mai multe decât ei. Rugăciunea în limbi ne ajută că fim conştienţi de Duhul Sfânt, care locuieşte în noi, şi ne va ajuta să „ne rugăm neîncetat“, aşa cum ne învaţă Pavel în 1 Tesaloniceni 5:17.
Pavel a învăţat, de asemenea, că vorbirea în limbi îi zideşte pe credincioşi (vezi Cor. 14:4), ceea ce înseamnă că ne consolidează din punct de vedere spiritual. Rugându-ne în limbi putem, într-un mod pe care poate nu îl înţelegem pe deplin, să ne întărim omul dinăuntru. Vorbirea în alte limbi ar trebui să ofere îmbogăţirea zilnică a vieţii spirituale a credinciosului şi nu să fie doar o experienţă unică la botezul cu Duhul Sfânt.
De îndată ce ai fost botezat cu Duhul Sfânt, te încurajez să petreci timp rugându-te în fiecare zi lui Dumnezeu în noua limbă. Acest lucru îţi va îmbogăţi foarte mult viaţa şi creşterea spirituală.
Răspunsuri la câteva întrebări frecvent întâlnite
Putem afirma cu certitudine că cei care nu au vorbit niciodată în limbi nici nu au fost botezaţi cu Duhul Sfânt? Eu personal aşa cred.
Am încurajat întotdeauna oamenii să se aştepte să vorbească în limbi după ce m-am rugat ca ei să fie botezaţi cu Duhul Sfânt şi probabil 95% dintre ei au şi vorbit la numai câteva secunde după ce m-am rugat pentru ei. Şi vorbesc despre mii de oameni până acum.
Nu aş spune totuşi că un creştin care nu s-a rugat să fie botezat cu Duhul Sfânt şi care nu a vorbit în limbi nu este botezat cu Duhul Sfânt, deoarece acest botez este primit prin credinţă, iar vorbirea în limbi este voluntară. Totuşi, dacă am o ocazie de a vorbi cu un credincios care s-a rugat să fie botezat cu Duhul Sfânt, dar care nu a vorbit niciodată în limbi, în primul rând, îi arăt acelei persoane pasajele din cartea Fapte referitoare la acest subiect. Şi apoi îi arăt că Pavel a scris că îşi controla momentele în care vroia să vorbească sau nu în limbi. Asemenea lui Pavel, şi eu pot vorbi în limbi ori de câte ori doresc şi pot astfel decide, dacă doresc, să nu mai vorbesc niciodată în limbi. Aşa stând lucrurile, teoretic pot fi botezat cu Duhul Sfânt şi totuşi să nu vorbesc în limbi de la bun început, prin necooperare.
Deci, încă o dată spun, atunci când am ocazia să discut cu un creştin care s-a rugat să fie botezat cu Duhul Sfânt dar, nu a vorbit niciodată în limbi, nu îi spun (şi nici nu cred) că nu este botezat cu Duhul Sfânt. Doar îi explic că vorbirea în limbi nu este ceva ce Duhul Sfânt face fără ca noi să cooperăm. Îi explic, de asemenea, că Duhul Sfânt este Cel care ne dă cuvintele, dar că noi trebuie să vorbim, aşa cum vorbim în limba natală. Apoi încurajez persoana respectivă să coopereze cu Duhul Sfânt şi să înceapă să vorbească în limbi. Şi, cu mici excepţii, majoritatea încep să vorbească într-un timp destul de scurt.
Nu a scris chiar Pavel că nu toţi vorbesc în limbi?
Întrebarea retorică pusă de Pavel „Toţi vorbesc în alte limbi?“ (1 Cor. 12:30), la care răspunsul a fost evident „Nu“, trebuie să fie armonizată cu restul Noului Testament. Întrebarea lui este pusă în contextul instrucţiunilor despre darurile spirituale care sunt manifestate numai după voia Duhului Sfânt. Pavel scria în mod specific despre darurile spirituale ale „feluritelor limbi“ (1 Cor. 12:10) care, din perspectiva lui, trebuie întotdeauna acompaniat de darul tălmăcirii. Acest dar particular nu putea fi ceea ce manifestau în biserica corintenilor, deoarece vorbeau în public în limbi fără ca acestea să fie traduse. Ar trebui să ne întrebăm: „De ce ar da Duhul Sfânt darul vorbirii în limbi în faţa unei adunări publice fără a da şi darul interpretării?“ Răspunsul este că El nu ar face aşa ceva. Altfel, Duhul Sfânt ar promova ceva ce nu reprezintă voia lui Dumnezeu.
Probabil corintenii se rugau în limbi cu voce tare în timpul întâlnirilor bisericii fără a exista vreo tălmăcire. Astfel, înţelegem că vorbirea în limbi are două destinaţii diferite. Prima este aceea de a te ruga în limbi, despre care Pavel spune că trebuie să se manifeste în intimitate. Acest mod de a folosi vorbirea în limbi nu este acompaniat de traducere, aşa cum a scris Pavel „Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod“ (1 Cor. 14:14). Desigur că Pavel nu ştia întotdeauna ce spunea când vorbea în limbi. Deci nu exista o înţelegere cognitivă şi nici traducere.
Există totuşi şi o altă modalitate de a folosi vorbirea în limbi care este destinată unei adunări publice a bisericii şi care este întotdeauna acompaniată de traducerea limbilor folosite. Aşa se întâmplă atunci când Duhul Sfânt alege o persoană peste care revarsă acest dar. Acea persoană va vorbi în public şi va fi oferită şi o traducere. Totuşi, Dumnezeu nu foloseşte fiecare persoană în acest fel. De aceea a scris Pavel că nu toţi vorbesc în limbi. Nu toţi sunt folosiţi de Dumnezeu prin manifestarea spontană a darului vorbirii în limbi, după cum nu tuturor le este oferit darul traducerii limbilor. Acesta este singurul mod de a împăca întrebarea retorică a lui Pavel „Toţi vorbesc în alte limbi?“ cu restul învăţăturii din Scriptură.
Eu pot vorbi în limbi oricând doresc, aşa cum putea şi Pavel. Deci este evident că nici Pavel, nici eu nu putem spune că ori de câte ori vorbim în limbi manifestăm voia Duhului Sfânt. Este manifestarea voii noastre. Astfel, ceea ce facem atunci când dorim noi, nu poate fi darul vorbirii în limbi care este dat doar „după cum voieşte Duhul“. Mai mult, ca şi mine, Pavel a vorbit în limbi în particular, fără a înţelege ceea ce spune, deci nu putem vorbi despre manifestarea darului vorbirii în limbi despre care a scris Pavel în 1 Corinteni şi despre care spunea că va fi întotdeauna acompaniat de darul tălmăcirii limbilor.
Sunt puţine ocazii în care să fi vorbit în limbi în cadrul unei adunări şi numai atunci când am simţit că Duhul Sfânt m-a îndemnat în această direcţie, deşi m-aş fi putut ruga cu voce tare în limbi, în biserică, (aşa cum făceau şi corintenii) fără nici o traducere. Când am simţit că Duhul Sfânt a revărsat peste mine acest dar spiritual a existat întotdeauna tălmăcirea care a zidit trupul lui Hristos.
În concluzie, trebuie să interpretăm Biblia în mod armonios. Cei care concluzionează că, datorită întrebării retorice pusă de Pavel în 1 Corinteni 12:13, nu toţi credincioşii vorbesc în alte limbi, ignoră multe pasaje biblice care nu se armonizează cu interpretarea lor. Datorită acestei greşeli pe care o fac, aceştia pierd o mare binecuvântare din partea lui Dumnezeu.