Isus a lăsat bisericii doar două sacramente: botezul cu apă (vezi Mat. 28:19) şi Cina Domnului (vezi 1 Cor. 11:23-26). Vom analiza mai întâi botezul cu apă.
Sub Noul Legământ, fiecare credincios ar trebui să experimenteze trei feluri de botez. Acestea sunt: botezul în trupul lui Hristos, botezul cu apă şi botezul cu Duhul Sfânt.
Când o persoană este născută din nou, aceasta este automat botezată în trupul lui Hristos. Cu alte cuvinte, ea devine membru al trupului lui Hristos, biserica:
Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup (1 Cor. 12:13; vezi, de asemenea, Rom. 6:3; Efes. 1:22-23; Col. 1:18, 24).
Botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă ce urmează mântuirii şi poate fi (şi ar trebui să fie) primit de orice credincios.
În ultimul rând, fiecare credincios ar trebui botezat cu apă cât de curând posibil după ce s-a pocăit şi a crezut în Domnul Isus. Botezul ar trebui să fie primul act al ascultării noului creştin:
Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit“ (Marcu 16:15-16; subliniere personală).
Biserica primară considera porunca lui Isus de a face ucenici ca fiind foarte importantă. Aproape fără excepţie, noii convertiţi erau botezaţi imediat după convertirea lor (vezi Fapte 2:37-41; 8:12-16, 36-39; 9:17-19; 10:44-48; 16:31-33; 18:5-8; 19:1-5).
Câteva idei nebiblice despre botez
Unii practică botezul prin stropirea cu apă. Este corect? Verbul tradus cu botez în Noul Testament vine din grecescul baptizo, ceea ce literal înseamnă „a scufunda“. De aceea, cei care sunt botezaţi cu apă ar trebui să fie scufundaţi în apă şi nu stropiţi cu puţină apă. Simbolul botezului creştin, pe care îl vom studia imediat, implică, de asemenea, şi ideea de scufundare.
Unii practică botezul copiilor, şi totuşi nu există exemple biblice ale unui astfel de botez. O asemenea practică îşi are originea în fals adoctrină a „botezului naşterii din nou“ – ideea că o persoană este născută din nou în momentul în care este botezată. Scriptura ne învaţă clar că oamenii ar trebui mai întâi să creadă în Isus înainte de a fi botezaţi. Astfel, copiii care sunt suficient de mari încât să se pocăiască şi să Îl urmeze pe Isus întrunesc condiţiile necesare pentru botez, dar nu este cazul bebeluşilor şi copiilor mai mici.
Unii dau învăţătura că, deşi o persoană crede în Isus, ea nu este mântuită până când nu este botezată cu apă. Conform Scripturii, această învăţătură nu este adevărată. În Fapte 10:44-48 şi 11:17 citim că cei din familia lui Corneliu au fost mântuiţi şi botezaţi cu Duhul Sfânt înainte de a fi botezaţi cu apă. Este imposibil să fii botezat cu Duhul Sfânt fără a fi mai întâi mântuit (vezi Ioan 14:17).
Unii spun că dacă o persoană nu este botezată conform anumitor formule specifice pe care le deţin ei, atunci nu este cu adevărat mântuită. Scriptura nu oferă nici un ritual specific ce ar trebui urmat pentru ca botezul să fie valid. De exemplu, unii spun că un credincios nu este mântuit dacă este botezat „în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Mat. 28:19) şi nu „în numele lui Isus“ (Fapte 8:16). Aceşti oameni sunt caracterizaţi de acelaşi duh ca şi farisei, deoarece strecoară ţinţarii şi înghit cămilele. Ce tragedie ca creştinii să se certe pentru cuvintele potrivite ce trebuie rostite în timpul botezului, în timp ce lumea aşteaptă să audă Evanghelia.
Simbolul biblic al botezului
Botezul cu apă simbolizează câteva schimbări care au avut deja loc în viaţa credinciosului. Cel mai simplu ar fi să spunem că reprezintă faptul că ni s-au iertat păcatele şi că suntem curaţi înaintea lui Dumnezeu. Când Anania a fost trimis la Saul (Pavel) imediat după convertirea acestuia din urmă, el i-a spus:
„Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului“ (Fapte 22:16; subliniere personală).
În al doilea rând, botezul simbolizează identificarea noastră cu Hristos în moartea, îngroparea şi învierea Lui. De îndată ce am fost născuţi din nou şi introduşi în trupului lui Hristos, din acel moment suntem consideraţi de Dumnezeu „în Hristos“. Deci, „în Hristos“ am murit, am fost îngropaţi şi am fost aduşi de la moarte la viaţă ca făpturi noi:
Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă (Rom. 6:3-4).
…fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi (Col. 2:12).
Fiecare nou credincios ar trebui să fie învăţat aceste adevăruri importante când este botezat cu apă şi, după ce a crezut în Isus, ar trebui botezat cât mai curând posibil.
Cina Domnului
Cina Domnului îşi are originea în sărbătoarea Paştelui vechi-testamental. În noaptea în care Dumnezeu a eliberat poporul Israel din sclavia egiptenilor, El i-a instruit pe fiecare să taie un miel de un an şi să ungă cu sângele lui pragul şi stâlpii casei lor. Când „îngerul morţii“ a trecut prin mijlocul naţiunii în noaptea aceea, omorând toţi întâi născuţi ai egiptenilor, el a văzut sângele pe casele Israeliţilor şi a „trecut mai departe“ (în engleză „pass over“, de unde şi provine termenul de Passover – Paştele, n. t.).
Mai mult, israeliţii trebuiau să sărbătorească noaptea aceea mâncând mielul pascal şi pâine nedospită timp de şapte zile. Aceasta trebuia să fie un obicei permanente în Israel, sărbătorit în fiecare an în aceeaşi perioadă (vezi Ex. 12:1-28). Evident, mielul pascal Îl reprezenta pe Hristos, care în 1 Cor. 5:7 este numit „Paştele nostru“.
Când a instaurat Isus Cina Domnului, El şi ucenicii Săi celebrau Sărbătoarea Paştelui. Isus a fost crucificat în timpul sărbătorii Paştelui, îndeplinindu-Şi astfel chemarea de „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii“ (Ioan 1:29).
Pâinea pe care o mâncăm şi vinul pe care îl bem sunt simboluri ale trupului lui Hristos care s-a frânt pentru noi şi sângelui Său care a fost vărsat pentru iertarea păcatelor noastre:
Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.“ Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu“ (Mat. 26:26-29).
Apostolul Pavel a prezentat sacramentul în felul următor:
Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.“ Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.“ Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El (1 Cor. 11:23-26).
Unde şi Cum
Scriptura nu ne spune cât de des ar trebui să luăm Cina Domnului, dar este clar că în timpul bisericii primare aceasta se lua cu regularitate în timpul adunărilor în case, ca parte a servirii mesei împreună (vezi 1 Cor. 11:20-34). Deoarece Cina Domnului îşi are rădăcina în Masa Pascală, în momentul în care a instituit-o Isus ea făcea parte din mâncarea servită la masă şi a fost preluată ca atare de biserica timpurie, ceea ce ar trebui să facem şi noi. Totuşi, multe biserici urmează „tradiţiile umane“.
Ar trebui să ne apropiem de Cina Domnului cu reverenţă. Apostolul Pavel i-a învăţat pe oameni că a lua parte la Cina Domnului într-un mod nevrednic era o adevărată ofensă:
De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea (1 Cor. 11:27-32).
Suntem îndemnaţi să ne examinăm şi să ne judecăm singuri înainte de a lua Cina Domnului şi, dacă descoperim orice păcat, trebuie să ne pocăim şi să îl mărturisim. Altfel, ne putem face „vinovaţi de trupul şi sângele Domnului“.
Deoarece Isus a murit şi Şi-a vărsat sângele pentru a ne elibera de păcat, în mod sigur nu am vrea să luăm aceste elemente care reprezintă trupul şi sângele Său dacă ştim că avem păcate nemărturisite. Dacă facem acest lucru, ne putem mânca şi bea propria judecată manifestată sub forma bolii şi a morţii premature, aşa cum s-a întâmplat în cazul credincioşilor din Corint. Pentru a evita să fim disciplinaţi de Dumnezeu, trebuie să „ne judecăm pe noi înşine“, adică să conştientizăm şi să ne pocăim de păcatele noastre.
Păcatul cel mai mare al creştinilor corinteni era lipsa de dragoste; se băteau şi se certau unii cu alţii. De fapt, lipsa lor de respect era manifestat chiar în timpul Cinei Domnului, când unii dintre ei se săturau în timp ce ceilalţi flămânzeau şi alţii chiar se îmbătau (vezi 1 Cor. 11:20-22).
Pâinea pe care o mâncăm reprezintă trupul lui Hristos care acum este biserica. Mâncăm dintr-o singură pâine ca simbol al unităţii în trup (vezi 1 Cor. 10:17). Ce nelegiuire să iei din ceea ce reprezintă unitate în trupul lui Hristos în timp ce eşti implicat în certuri şi neînţelegeri cu ceilalţi membrii ai trupului! Înainte de a ne împărtăşi din Cina Domnului, trebuie să ne asigurăm că avem relaţii adecvate cu fraţii şi surorile noastre în Hristos.