Evanghelia după Ioan consemnează un număr de promisiuni făcute de Isus în privinţa rolului Duhului Sfânt în viaţa credincioşilor. Să citim câteva dinte ele:
„Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi“ (Ioan 14:16-17).
„Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu“ (Ioan 14:26).
„Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite….Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi“ (Ioan 16:7, 12-15).
Isus le-a promis ucenicilor Săi că Duhul Sfânt va locui în ei. Tot El îi va ajuta, îi va învăţa, îi va călăuzi şi le va descoperi lucrurile viitoare. Astăzi, în calitate de ucenici ai lui Hristos, nu avem nici un motiv să credem că Duhul Sfânt va face mai puţine lucruri pentru noi.
Surprinzător, Isus le-a spus ucenicilor că era în avantajul lor ca El să plece, altfel nu va veni la ei Duhul Sfânt! Acest lucru le dovedea că părtăşia cu Duhul Sfânt putea fi la fel de intimă ca atunci când Isus era tot timpul prezent printre ei. Altfel nu ar fi fost în avantajul lor să-L aibă pe Duhul Sfânt mai degrabă decât pe Isus. Prin Duhul Sfânt Isus este mereu cu noi şi în noi.
În ce fel ar trebui să ne aşteptăm ca Duhul Sfânt să ne călăuzească?
Însuşi numele Său, Duhul Sfânt, indică faptul că principalul Său rol este să ne călăuzească să fim sfinţi şi ascultători de Dumnezeu. Deci, tot ce ţine de sfinţenie şi de împlinirea voii lui Dumnezeu pe pământ, se află în responsabilitatea Duhului Sfânt. El ne va conduce spre ascultarea de poruncile lui Hristos atât generale, dar şi specifice, conform lucrării unice la care ne-a chemat Dumnezeu. Astfel, dacă vrei să fii condus de Duhul Sfânt în ceea ce priveşte lucrarea ta specifică, trebuie, de asemenea, să fii condus de Duhul Sfânt spre sfinţenie generală. Nu poţi avea una fără alta. Prea mulţi lucrători doresc ca Duhul Sfânt să îi conducă prin semne şi minuni în lucrarea lor, dar nu vor să îşi bată capul cu aspectele mai „mici“ ale sfinţeniei. Această este o mare greşeală. Cum Şi-a condus Isus ucenicii? În primul rând, prin indicaţii generale referitoare la sfinţenie. În comparaţia cu acestea, indicaţiile specifice referitoare la responsabilităţile în lucrare au fost rare. Aşa stau lucrurile atunci când Duhul Sfânt locuieşte în noi. Aşa că dacă vrei să fii călăuzit de Duhul, mai întâi de toate trebuie să urmezi călăuzirea Lui spre sfinţenie.
Apostolul Pavel a scris: „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu“ (Rom. 8:14). Călăuzirea dată de Duhul Sfânt este ceea ce ne clasifică drept copiii lui Dumnezeu. Astfel, toţii copiii lui Dumnezeu sunt conduşi de Duhul Sfânt. Desigur că, în calitate de agenţi morali liberi, depinde de noi dacă ne supunem sau nu călăuzirii Duhului Sfânt.
În acest caz, nici un creştin nu trebuie să fie învăţat despre cum poate fi condus de Duhul Sfânt, deoarece Duhul Sfânt deja călăuzeşte orice creştin. Pe de altă parte, Satan încearcă să îi înşele pe copiii lui Dumnezeu, iar noi încă mai avem vechea natură a firii ce încearcă să ne ghideze contrar voii lui Dumnezeu. Deci credincioşii au într-adevăr nevoie să înveţe să discearnă între călăuzirea Duhului Sfânt şi celelalte îndemnuri. Acesta este un proces ce se desfăşoară pe măsură ce ne maturizăm. Însă adevărul fundamental este că: Duhul Sfânt ne va conduce întotdeauna în conformitate cu Cuvântul scris al lui Dumnezeu şi ne va călăuzi întotdeauna să facem ceea ce este drept şi plăcut lui Dumnezeu, ceea ce îi va aduce Lui glorie (vezi Ioan 16:14).
Vocea Duhului Sfânt
Deşi Scriptura ne spune că Duhul Sfânt ne poate călăuzi câteodată în moduri miraculoase, precum viziunile, profeţia sau auzirea vocii lui Dumnezeu, cea mai obişnuită modalitate a Duhului Sfânt de a comunica cu noi este prin „îndemnuri“. Cu alte cuvinte, dacă Duhul Sfânt doreşte să facem ceva, El ne va atinge în duhul nostru şi vom simţi „călăuzirea“ de a urma o anumită direcţie. Am putea numi vocea duhului nostru „conştiinţă“. Toţi creştinii ştiu ce înseamnă a-ţi auzi conştiinţa. Dacă suntem ispitiţi să păcătuim, nu auzim o voce spunându-ne: „Nu ceda în faţa ispitei!“. Mai degrabă simţim că ceva în noi se opune acelei ispite. Şi dacă cedăm în faţa ispitei, după ce am păcătuit, nu auzim o voce care să ne spună: „Ai păcătuit! Ai păcătuit!“ Avem doar o convingere interioară care ne conduce la pocăinţă şi la mărturisirea păcatului.
În acelaşi fel ne va învăţa şi călăuzi şi Duhul Sfânt în ceea ce priveşte adevărurile generale şi capacitatea de a înţelege. El ne va învăţa prin revelaţii spontane interioare (întotdeauna în acord cu Biblia). Aceste descoperiri pot necesita zece minute pentru a le explica altora, însă ele pot veni de la Duhul Sfânt în numai câteva secunde.
Tot aşa ne va ghida Duhul Sfânt şi în aspectele ce ţin de lucrare. Trebuie doar să facem un efort conştient de a fi sensibili la aceste călăuziri şi îndemnuri interioare şi vom învăţa încet-încet (prin greşeli şi necazuri) să Îl urmăm pe Duhul Sfânt în aspectele referitoare la lucrare. Numai când permitem gândirii (raţională şi iraţională) să se opună inimii (de unde ne conduce Duhul) ne găsim pe o cale greşită faţă de voia lui Dumnezeu.
Felul în care a fost călăuzit Isus de Duhul Sfânt
Isus a fost călăuzit de Duhul Sfânt prin convingeri interioare. De exemplu, Evanghelia după Marcu descrie ce s-a întâmplat imediat după ce Isus a fost botezat cu apă şi cu Duhul Sfânt:
Îndată Duhul a mânat pe Isus în pustie… (Marcu 1:12; sublinierea personală).
Isus nu a auzit nici-o voce puternică şi nici nu a avut o viziune care să Îl conducă în pustie – doar a fost mânat să Se ducă acolo. Acesta este felul în care ne conduce în general Duhul Sfânt. Vom simţi un îndemn, o călăuzire, o convingere interioară care ne va spune să facem anumite lucruri.
Când i-a spus bărbatului paralizat care fusese lăsat în jos prin acoperişul casei că păcatele îi erau iertate, Isus ştia că învăţătorii cărturari care erau prezenţi considerau că spunea o blasfemie. Cum a ştiut ce gândeau? În Evanghelia după Marcu citim:
Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?“ (Marcu 2:8; subliniere personală).
Isus a cunoscut în Duhul Său ce anume gândeau. Dacă am fi sensibili la duhul nostru şi noi am putea şti ce răspuns să le dăm celor care se opun lucrării lui Dumnezeu.
Călăuzirea Duhului în lucrarea lui Pavel
După cel puţin douăzeci de ani de slujire în lucrare, apostolul Pavel învăţase destul de bine cum să urmeze călăuzirea Duhului Sfânt. Într-o oarecare măsură Duhul îi arătase „lucruri viitoare“ referitoare la perspectiva lucrării lui. De exemplu, când Pavel îşi încheia lucrare în Efes, acesta a avut anumite concepţii despre cursul pe care îl vor lua viaţa şi lucrarea sa în următorii trei ani:
Şi, după ce s-au împlinit acestea, Pavel şi-a propus în duh să meargă la Ierusalim, străbătând Macedonia şi Ahaia, spunând: „După ce voi fi fost acolo, trebuie să văd şi Roma“ (Fapte 19:21, Traducere Literală Nouă).
Observă ca Pavel nu şi-a propus această direcţie în mintea lui, ci în duhul lui. Acest lucru indică faptul că Duhul Sfânt îl călăuzea în duhul lui să meargă mai întâi în Macedonia şi Ahaia (ambele făcând parte din actuala Grecie), apoi în Ierusalim şi în cele din urmă în Roma. Şi acesta este cu exactitate drumul pe care l-a urmat. Dacă ai o hartă în Biblia ta care descrie cea de a treia călătorie misionară a lui Pavel şi drumul spre Roma, poţi să vezi ruta lui plecând din Efes (unde şi-a propus această rută în duhul său), prin Macedonia şi Ahaia, în Ierusalim şi, câţiva ani mai târiziu, în Roma.
Mai precis, Pavel a călătorit prin Macedonia şi Ahaia, apoi s-a reîntors prin Macedonia făcând înconjurul coastei Mării Egee şi apoi a călătorit de-a lungul coastei Asiei Mici. Pe parcursul acelei călătorii s-a oprit în oraşul Milet, i-a adunat pe toţi prezbiterii bisericilor din apropierea Efesului şi le-a încredinţat un mesaj de rămas bun prin care spunea:
„Şi acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo. Numai, Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri“ (Fapte 20:22-23; subliniere personală)
Pavel a spus că era „împins de duhul“, ceea ce însemna că avea o convingere în duhul lui care îl îndemna spre Ierusalim. Nu ştia în întregime ce i se va întâmpla când va ajunge în Ierusalim, dar a spus că în fiecare oraş în care rămânea în călătoriile lui, Duhul Sfânt îl înştiinţa că îl aşteptau lanţuri şi necazuri. Cum îl înştiinţa Duhul Sfânt despre aceste lanţuri şi necazuri care îl aşteptau în Ierusalim?
Două exemple
În capitolul 21 din Faptele Apostolilor găsim consemnate două incidente care ne răspund întrebării puse. Primul exemplu este când Pavel a debarcat în portul oraşului mediteranean Tir:
Acolo am găsit pe ucenici, şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim (Fapte 21:4).
Datorită acestui verset singular, unii comentatori concluzionează că Pavel nu L-a ascultat pe Dumnezeu şi şi-a continuat călătoria spre Ierusalim. Totuşi, în lumina celorlalte informaţii furnizate de cartea Faptele Apostolilor, ar fi greşit să tragem această concluzie, ceea ce devine foarte clar dacă urmăm firul povestirii.
Se pare că ucenicii din Tir erau sensibili din punct de vedere spiritual şi discerneau necazurile care îl aşteptau pe Pavel în Ierusalim. Ei au încercat în mod constant să îl convingă pe Pavel să nu se ducă. Versiunea Noului Testament în engleză tradusă de William scoate acest lucru în evidenţă, traducând acelaşi verset astfel: „Datorită îndemnărilor făcute de Duhul Sfânt au continuat să îl avertizeze să nu pună piciorul în Ierusalim.“
Ucenicii din Tir nu au avut totuşi succes, deoarece Pavel şi-a continuat călătoria spre Ierusalim în ciuda acestor avertismente.
Acest exemplu ne învaţă că trebuie să fim foarte atenţi să nu adăugăm propria noastră interpretare revelaţiei pe care o primim în duhul nostru. Pavel ştia foarte bine necazurile care îl aşteptau în Ierusalim, dar ştia, de asemenea, că era voia lui Dumnezeu să-şi continue călătoria orice s-ar întâmpla. Dacă Dumnezeu ne revelează ceva prin Duhul Sfânt, nu înseamnă că trebuie să ne grăbim să le spunem şi altora şi, de asemenea, trebuie să fim atenţi să nu adăugăm propria noastră interpretare la ceea ce ne-a revelat Duhul.
Popasul de la Cezareea
Următoarea oprire pe care a făcut-o Pavel în drum spre Ierusalim a fost în oraşul Cezarea:
Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc, numit Agab, s-a pogorât din Iudea, şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile, şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: «Aşa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta, şi-l vor da în mâinile Neamurilor»“ (Fapte 21:10-11).
Iată un alt exemplu al Duhului Sfânt care îl înştiinţa pe Pavel că în Ierusalim îl aşteptau lanţuri şi necazuri. Dar observă că Agab nu a spus: „De aceea, aşa vorbeşte Domnul: «Nu te duce în Ierusalim»“. Nu, Dumnezeu îl îndemna pe Pavel spre Ierusalim şi, prin profeţia lui Agab, doar îl pregătea pentru necazurile care îl aşteptau. Observă, de asemenea, că profeţia lui Agab doar i-a confirmat lui Pavel ceea ce el ştiuse în duhul său cu multe luni înainte. Nu ar trebui să ne lăsăm călăuziţi de profeţie. Dacă profeţia nu confirmă ceea ce ştim deja, nu ar trebui să îi dăm ascultare.
Profeţia lui Agab este ceea ce am putea considerea „călăuzire miraculoasă“, deoarece a depăşit cu mult simplul îndemn interior al lui Pavel. Când Dumnezeu acordă „călăuzire miraculoasă“, precum o viziune sau auzirea unor voci, este deoarece El ştie că drumul nostru nu va fi uşor. Vom avea nevoie de alte asigurări pe care le aduce călăuzirea miraculoasă. În cazul lui Pavel, aproape că a fost ucis de norod şi a petrecut câţiva ani în închisoare înainte de a merge la Roma ca prizonier. Totuşi, datorită călăuzirii spectaculoase pe care a primit-o, el a putut avea pace în tot acest timp, ştiind că rezultatul va fi favorabil.
Dacă nu primeşti călăuzire miraculoasă nu ar trebui să fii îngrijorat deoarece, dacă vei avea nevoie de ea, Dumnezeu va avea grijă să o primeşti. Totuşi, ar trebui să lupţi să rămâi sensibil faţă de înştiinţările interioare şi să te laşi condus de ele.
În lanţuri şi după voia lui Dumnezeu
Când a ajuns în Ierusalim, Pavel a fost arestat şi încarcerat. Şi a primit încă odată călăuzire miraculoasă printr-un fel de viziune a lui Isus:
În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel, şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma“ (Fapte 23:11).
Observă că Isus nu i-a spus: „Pavele, ce cauţi aici? Am încercat să te avertizez să nu vii la Ierusalim!“ Nu, Isus i-a confirmat de fapt călăuzirea pe care o primise în duhul său cu câteva luni în urmă. Pavel era chiar în centrul scopului lui Dumnezeu pentru Ierusalim, ca să fie martorul lui Isus. Şi apoi urma să Îl proclame şi în Roma.
Trebuie să nu uităm partea în care chemarea iniţială a lui Pavel a fost aceea de a mărturisi nu numai în faţa iudeilor şi a neamurilor, ci şi în faţa împăraţilor (vezi Fapte 9:15). În timpul prizonieratului din Ierusalim şi mai târziu din Cezarea, lui Pavel i s-a dat prilejul de a mărturisi înaintea gurvernatorului Felix, a lui Porcius Festus şi a Regelui Agripa, care era aproape „înduplecat“ (vezi Fapte 26:28) să creadă în Isus. În cele din urmă, Pavel a fost trimis la Roma pentru a mărturisi chiar înaintea Împăratului roman, Nero.
În drum spre Nero
În timp ce erau pe vasul care îi ducea spre Italia, Pavel a primit încă odată călăuzirea lui Dumnezeu rămănând sensibil în duhul său. În timp ce căpitanul şi pilotul încercau să hotărască în care port ar trebui să ierneze pe Insula Creta, Pavel a primit o revelaţie:
Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului“. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi, şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre“ (Fapte 27:9-10; subliniere personală).
Pavel a văzut ce urma să se întâmple. Dar este evident că această percepţie era o presimţire dată de Duhul Sfânt.
Din nefericire, căpitanul nu l-a ascultat pe Pavel şi a încercat să ajungă la un alt port. Drept rezultat nava a fost prinsă într-o furtună violentă ce a durat două săptămâni. Pericolul era aşa de mare încât a doua zi echipajul a aruncat peste bord toată încărcătura iar în ziua a treia au aruncat chiar şi tachelajul. Puţin mai târziu, Pavel a primit altă călăuzire:
Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică în cât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare. Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor, şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi, şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că nici unul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei. Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte, şi mi-a zis: «Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.» De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. Dar trebuie să dăm peste un ostrov“ (Fapte 27:20-26).
Cred că este evident de ce Dumnezeu i-a dat şi mai multă „călăuzire miraculoasă“, luând în calcul dificultatea situaţiei respective. Dincolo de acel chin, Pavel urma să se confrunte destul de curând cu naufragiul. La scurt timp după aceea urma să fie muşcat de o năpârcă (vezi Fapte 27:41-28:5). Ce frumos să ai un înger care să îţi spună dinainte că totul va fi bine!
Câteva sfaturi practice
Începe să cauţi în duhul tău acele percepţii şi îndemnuri care sunt călăuzirea Duhului Sfânt. S-ar putea ca la început să faci unele greşeli crezând că Duhul Sfânt te călăuzeşte, şi de fapt să nu fie aşa, dar acest lucru este normal. Nu fi descurajat: continuă să încerci.
De asemenea, este de ajutor să petreci timp într-un loc liniştit, rugându-te în limbi şi citind Biblia. Când ne rugăm în alte limbi, cel care se roagă este duhul nostru şi tindem în mod natural să devenim mai sensibil faţă de el. Citind şi meditând asupra Cuvântului lui Dumnezeu devenim, de asemenea, mai sensibili faţă de duhul nostru, deoarece Cuvântului lui Dumnezeu este hrană spirituală.
Atunci când Dumnezeu te călăuzeşte într-o anumită direcţie, această ghidare nu se va diminua, ceea ce înseamnă că ar trebui să continui să te rogi cu privire la deciziile majore timp îndelungat pentru a fi sigur că Dumnezeu este Cel care te călăuzeşte şi nu propriile idei şi emoţii. Dacă nu ai pace în inimă când te rogi pentru o anumită direcţie, atunci nu te îndrepta într-acolo decât atunci când ai pacea.
Dacă primeşti călăuzire miraculoasă, este foarte bine, dar nu încerca să „crezi“ că vei avea o viziune sau că vei auzi voci. Dumnezeu nu ne-a promis că ne va conduce prin aceste mijloace (deşi uneori face aceste lucruri după cum voieşte). Totuşi, ne putem încrede întotdeauna că El ne va conduce prin înştiinţare interioară.
În final, nu adăuga la ceea ce îţi spune Dumnezeu. Nu face presupuneri. Pavel a ştiut câte ceva despre ceea ce îi rezerva viitorul, dar nu a ştiut totul, deoarece Dumnezeu nu îi revelase totul. Dumnezeu doreşte să continuăm să umblăm întotdeauna prin credinţă.